Raluca Turcan anunță că a plătit amenda primită, după ce a fost surprinsă fără mască în județul Sibiu

4 zile in urmă 27

Raluca Turcan a fost amendată cu 500 de lei de polițiști, după ce a apărut săptămâna trecută fără mască de protecție la o acțiune de împădurire în județul Sibiu. Ministrul muncii a afirmat la Antena 3 că amenda a fost achitată în această dimineață de către fina sa, informează Agerpres.

„Pentru mine, procesul amenzii a început în momentul în care am solicitat să fiu amendată. După cum bine cunoaşteţi, eu am domiciliul în Sibiu şi procesul verbal fiind transmis de Poliţia Sibiu ajunge la domiciliul din Sibiu. Eu nu am ajuns acasă la Sibiu în acest weekend. Ca atare, ştiam că trebuie să ajungă procesul verbal şi am lăsat cheia cuiva să plătească amenda.

Deci, pentru mine, ca să zic aşa, situaţia era oarecum încheiată pentru că lăsasem banii, cheia, să plătească amenda. Şi dovadă că azi dimineaţă, la prima oră, finuţa mea s-a dus să plătească amenda”, a afirmat Turcan, la Antena 3.

Ministrul muncii a mai spus că subiectul a devenit de notorietate şi a menţionat că îi pare rău pentru că a greşit, dar i se pare „stranie” toată atenţia acordată acestui subiect.

Turcan a explicat că a fost la o acţiune de împădurire în Tălmaciu și la un moment dat şi-a scos masca de protecţie pentru a face o fotografie de grup, iar semnalul pe care l-a dat public „nu a fost unul foarte pozitiv”.

La sfărșitul săptămânii trecute, polițiștii sibieni s-au sesizat din oficiu în urma apariției imaginilor cu Raluca Turcan în remorca unei mașini de teren în care erau înghesuite opt persoane, între care și un minor, toți fără mască de protecție și cu încălcarea regulilor de distanțare socială.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă