Raluca Turcan: Am pregătit o formulă predictibilă de majorare a salariului minim şi nivelul de 2.300 de lei a rezultat din urmărirea acestei formule

1 lună in urmă 31

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că există o formulă pentru majorarea salariului minim, dar că îşi doreşte un dialog cu sindicatele şi patronatele pe tema salariului minim. „Am aplicat aceeaşi formulă şi nivelul de 2.300 de lei a rezultat din urmărirea acestei formule”, a explicat ea. Turcan a atras atenţia că există o categorie de români care încă munceşte „la negru”.

„Pentru prima dată, la finalul anului 2019 am pregătit, printr-o hotărâre de Guvern, o formulă predictibilă de majorare a salariului minim ancorat în câţiva indicatori. Anul acesta am aplicat aceeaşi formulă şi nivelul de 2.300 de lei a rezultat din urmărirea acestei formule şi îmi doresc ca după ce se termină concediile şi sindicatele şi patronatele să vină la Ministerul Muncii să începem din nou această discuţie şi să nu ne axăm doar pe cum o să arate salariul minim la începutul anului viitor, ci să încercăm să o proiectăm pe câţiva ani, astfel încât şi în contextul dezbaterilor europene să ştim exact cu cât şi cum va creşte salariul minim”, a declarat Raluca Turcan, la Antena 3, joi seara.

Ministrul Muncii a punctat că sunt 1,6 milioane de persoane care figurează cu salariul minim.

„La noi figurează aproximativ 1,6 milioane de persoane plătite cu salariul minim. Aici vorbim de trei tipuri de salariu minim pentru că vorbim de trei tituri, studii medii, superioare şi salariul minim din construcţii. Din nefericire, ne confruntăm cu un fenomen cu două valenţe: muncă sub declarată, adică oamenii declară în contracte de obicei salariul minim, dar mai beneficiază şi de alte sporuri şi beneficii ceea ce îi afectează pe termen lung la pensii pentru că nu au contributivitate la sistemul de pensii şi mai grav este munca la negru”, a declarat Turcan.

Raluca Turcan a adăugat că a fost declanşată o campanie de combatere a muncii „la negru”.

„Am declanşat o campanie de verificare şi combatere a muncii la negru, astfel încât să venim în sprijinul beneficiarilor, să intre într-un parteneriat loial cu angajatorii”, a explicat Turcan.

sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă