Raluca Turcan: 142 de lei nu sunt suficienți. Oamenii trebuie încurajați să intre în câmpul muncii și să treacă de ajutorul social

1 lună in urmă 2

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat joi, în timpul unei vizite la Constanța, că a discutat cu reprezentanții Casei Județene de Pensii despre recalcularea celor 5 milioane de pensii, dar și cu cei ai Agenției Județene de Inspecții și Plăți, unde a verificat stadiul campaniei pentru posibila reîncadrare a persoanelor vulnerabile, beneficiare de ajutor social. 

"Partea de dosare ale agricultorilor, aici, în Constanța, are o componentă informatizată, ceea ce înseamnă că cele 250 de mii de dosare de agricultori pe care le avem vor putea fi introduse în sistemul informatizat într-un timp rezonabil. Una peste alta, după discuțiile cu reprezentanții Casei Județene de Pensii, pot să spun că sunt încrezătoare în finalizarea cu succes a acestui proces de recalculare a 5 milioane de pensii. La acest moment, Agenția Județeana de Inspecții și Plăti am verificat stadiul campaniei, pentru calibrarea profilului persoanelor vulnerabile, beneficiare de ajutor social, să vedem care e situația pentru cei care pot fi încurajați să intre în câmpul muncii și să treacă de ajutorul social. E păcat că nu s-a făcut de doi ani de zile această campanie", a mai spus Ministrul Muncii. 

Tucan a precizat că scopul ministerului pe care îl conduce este acela de a ajunge în România la o asistență socială europeană.

"142 lei cat ar veni un ajutor social nu este suficient pentru o persoană. Se confirmă încă o dată că ajutorul social trebuie să fie integrat cu accesul la educație, la sănătate. 142 de lei sunt insuficienți pentru persoanele cu dizabilități sau pentru familii monoparentale. Se confirmă că asistența socială trebuie sa fie integrată în România, de la educație pentru copii, servicii sanitare, de îngrijire la domiciliu, call center pentru asistentă sanitară, centre sociale, start-up-uri pentru copii, pentru a avea șansa să meargă la școală. Asta înseamnă asistentă socială europeană", a mai spus Raluca Turcan, la Constanța. 

"Întâlnirea de astăzi a mai avut un scop. În sistemul public nu se munceste și sunt salarii prea ridicate. Aceasta este o generalizare care nu își are rostul. La Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială am văzut o structură subdimensionată față de necesar", a mai transmis ministrul.

Editor : Alexandra Andronie

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă