Raluca Ana Medeșan a murit la doar 34 de ani. Era co-fondatorul proiectului Profesorul digital, doctorand în Științele educației și implicată în mai multe proiecte pentru modernizarea predării și a carierei didactice

1 lună in urmă 933

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/04/Raluca-Ana-Medesan-Foto-Doria-Dragusin.jpg
Raluca Ana Medeșan a murit la doar 34 de ani, potrivit anunțului publicat de platforma Profesorul digital, proiectul pe care l-a co-fondat și în care erau oferite resurse pentru predarea digitală și pentru formarea și îmbunătățirea competențelor digitale ale profesorilor. Raluca Ana Medeșan era doctorand în Științele educației la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București.

Dispariția fulgerătoare a Ralucăi Ana Medeșan a fost semnalată de colegii și apropiații ei. Potrivit surselor Edupedu.ro, Raluca ar fi aflat recent că suferă de o boală incurabilă, iar evoluția a fost galopantă.

În proiectul Profesorul digital Raluca Ana Medeșan era co-fondatoare alături de Dragoș Apostu, Learning Program Manager pentru UiPath.

https://fb.watch/4SxOvcTI7q/

Raluca Ana Medesan a fost co-creatorul programelor de Managementul Carierei Didactice și Profesorul Digital din cadrul Finnish Teacher Training Center. De asemenea, inițiatorul pilotului ”Pepper – asistent de învățare la Școala Finlandeză Sibiu”.

Într-un anunț pe Facebook, Oana Moșoiu, colegă și prietenă apropiată scrie că „Din această după-amiază, Ana Medeșan va fi depusă la biserica mânăstirii Cașin, astfel încât vă puteți lua bun rămas de la prietena noastră lumină. La ora 19.00 va avea loc o slujbă de priveghere”.

Condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească!

Foto: Doria Dragusin/RBL

Articolul Raluca Ana Medeșan a murit la doar 34 de ani. Era co-fondatorul proiectului Profesorul digital, doctorand în Științele educației și implicată în mai multe proiecte pentru modernizarea predării și a carierei didactice apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă