Rafael Nadal regretă că nu a jucat împotriva unui tenismen din generaţia lui Ilie Năstase: „L-am iubit, a fost un titan!”

2 luni in urmă 1

Rafael Nadal (34 de ani) şi-a exprimat în nenumărate rânduri admiraţia faţă de jucători precum Ilie Năstase (74 de ani) sau Bjorn Borg (64 de ani), deschizători de drum pentru tenismenii din actuala generaţie.

Mai tânăr cu 10 ani decât Ilie Năstase, suedezul Bjorn Borg s-a confruntat de 17 ori cu românul în circuitul profesionist. Iar Rafael Nadal regretă că nu a avut şi el privilegiul de a împărţi acelaşi teren de tenis cu Borg.

Rafael Nadal spune că Bjorn Borg a fost un idol pentru el, iar „Matadorului” i-ar fi plăcut să fie contemporan cu acesta. Într-un interviu acordat recent, Rafael a vorbit în termeni elogioşi despre Bjorn.

Rafael Nadal regretă că nu a jucat împotriva lui Bjorn Borg: Am avut sentimentul că a fost invincibil”

Rafael Nadal, deţinător a 20 de titluri de Grand Slam, îşi exprimă admiraţia pentru Bjorn Borg, marele jucător de tenis ai anilor 70! Nadal a fost întrebat care este tenismenul său pretăferat din toate timpurile, iar spaniolul nu a stat e gânduri:

Mi-ar fi plăcut să îl întâlnesc pe teren pe Bjorn Borg! Mereu am avut sentimentul că a fost incivincibil, un titan al tenisului. Evident, vorbim despre o eră diferită a tenisului, dar mi-ar fi plăcut să joc împotriva lui”, a declarat Rafael Nadal, potrivit Tennis World USA.

Rivalitatea dintre Bjorn Borg şi Ilie Năstase, o pagină din istoria tenisului

Bjorn Borg a câştigat 11 turnee de Grand Slam în întreaga carieră, talentul său fiind apreciat de toată lumea tenisului. A fost unul dintre marii rivali ai lui Ilie Năstase, cei doi confruntându-se de nu mai puţin de 17 ori în meciurile oficiale.

Istoria întâlnirilor directe dintre Bjorn şi Ilie este de partea suedezului, 10-7! Cea mai memorabilă victorie reuşită de Năstase în faţa lui Borg a avut loc în finala Turneului Campionilor din 1975, atunci când românul l-a surclasat pe cel poreclit Ice Man”, scor 6-2, 6-2, 6-1.

The post Rafael Nadal regretă că nu a jucat împotriva unui tenismen din generaţia lui Ilie Năstase: „L-am iubit, a fost un titan!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă