Rafael Nadal, mesaj emoționant după anunțul retragerii lui Roger Federer: ”E o zi tristă pentru mine”

1 săptămână in urmă 15

Rafael Nadal (36 de ani, locul 3 ATP) a reacționat joi la vestea că marele său rival se va retrage din tenis, transmițând un mesaj în care spune că a fost ”un privilegiu” să îl întâlnească de-a lungul anilor atât pe teren, cât și în afara lui, transmite GSP.

Rafael Nadal și Roger Federer (41 de ani) s-au întâlnit de 40 de ori pe teren. Nadal s-a impus de 24 de ori, iar Federer a câștigat 16 meciuri. Ultima confruntare a avut loc la Wimbledon 2019. Elvețianul a câștigat în 4 seturi.

”Dragă Roger, prietenul și rivalul meu. Speram ca această zi să nu vină niciodată. Este o zi tristă pentru mine și pentru sportul din întreaga lume. A fost o plăcere, dar și o onoare, un privilegiu să împart toți acești ani cu tine, să trăim împreună atât de multe momente incredibile atât pe teren cât și în afara lui”, a transmis Nadal, pe contul său de Instagram.

Sportivul i-a urat, momentan, lui Federer toată fericirea alături de familia sa.

”Vom mai avea multe momente de petrecut împreună în viitor, mai avem multe lucruri de îndeplinit împreună și știm asta. Momentan îți doresc sincer toată fericirea alături de soția ta, Mirka, copiii tăi, familia ta. Bucură-te de ceea ce urmează. Ne vedem la Londra, la Laver Cup”, a mai scris Nadal.

Roger Federer, de 20 de ori campion de Grand Slam, a anunțat joi că se va retrage din tenis după Cupa Laver de la Londra, de la sfârșitul acestei luni.

”Este o decizie dulce-amăruie, îmi va lipsi tot ce mi-a dat tenisul. Dar, în același timp, sunt atât de multe de sărbătorit. Sunt unul dintre cei mai fericiți oameni de pe pământ. Am fost dăruit un talent special să joc tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-aș fi imaginat niciodată, mult mai mult decât credeam că este posibil”, a spus Federer, pe rețelele de socializare.

Federer se retrage cu 20 de titluri de Grand Slam la simplu (8 la Wimbledon, 6 la Australian Open, 5 la US Open și unul la French Open), Este al treilea din toate timpurile din circuitul masculin, după rivalii Rafael Nadal (22) și Novak Djokovici (21). Cele opt titluri ale sale la Wimbledon sunt încă un record în picioare.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă