Raed Arafat vine şi cu veşti bune. Valul trei, ultimul hop cu restricţii în România: Mai trebuie doar 3-4 săptămâni cu măsuri!

1 lună in urmă 3

Raed Arafat vine şi cu veşti bune. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență  spune că ne adaptăm să controlăm situația așa.

„Să zicem că ne adaptăm să controlăm situația așa”, a spus Raed Arafat, la Digi 24, în legătură cu măsurile de restricție impuse în prezent în țară. „Dacă continuă să crească, trebuie să vedem de ce continuă să crească, să vedem ce altceva trebuie făcut ca să nu mai crească. Dar asta înseamnă ca măsurile astea să se aplice, să aibă efect măcar 2-3 săptămâni. Sunt, în principal, măsuri de weekend. trebuie să treacă măcar 2-3 weekenduri să vedem cum merg. Măsurile care se aplică pe întreaga săptămână trebuie să treacă măcar 2 săptămâni să vedem cum merg. Eu sper să aibă efect, dar nu se așteaptă efectul niciodată imediat”.

„Ați văzut și discuțiile care au fost la Timișoara. Lumea zicea că crește, da. La început continuă să crească, după care se stabilizează, începe să scadă… dacă se respectă regulile. Dacă măsura de carantină nu se respectă, atunci poate să rămână tot timpul acolo”, a continuat el. Întrebat despre situația din București – Ilfov, acesta a explicat: „Dacă încep aceste măsuri, noi sperăm să vedem măcar o încetinire, nu neapărat o scădere, după care platou, după care să înceapă să scadă, cam asta este modul în care se întâmplă. Înseamnă măcar 3-4 săptămâni, să vedem”.

Un „ultim hop” al pandemiei
„În final, este pentru noi toți treaba asta. Respectăm aceste reguli, ne vaccinăm… [E ultimul hop], eu asta sper. Dacă merge vaccinarea mai departe și vine lumea la vaccinare așa cum merge acum, acesta poate să fie ultimul hop de care să trecem”, a adăugat el.

Mesajul lui Arafat pentru cei care au ieșit în stradă este: „Să fie atenți de unde își iau informațiile și să se gândească că toți au rude și au bătrânii lor și oamenii vulnerabili care pot mâine-poimâine să se trezească cu ei în spital. Atunci poate că o să gândească altfel”.

Citeşte şi: Raed Arafat, prima reacţie la protestele anti-restricţii: Asta este realitatea la acest moment!
 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă