Raed Arafat, precizări despre ordinul privind criteriile de carantinare: „Nu au fost aprobate în grupul tehnico-științific”

4 săptămâni in urmă 17

Raed Arafat, șeful DSU, a venit, vineri, cu noi precizări legate de ordinul Ministerului Sănătății privind noile criterii de carantinare, publicat, marți, în Monitorul Oficial, ulterior anulat de premierul României. Șeful DSU a explicat într-un mesaj pe Facebook modul în care se iau hotărârile în cadrul  grupului tehnico-științific

„Vreau să încep cu explicații clare asupra modului de luare a deciziilor în situația pandemiei, și mai ales în ce privește grupul tehnico-științific. Grupul tehnico-științific a fost înființat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență ca un grup de suport pentru bolile înalt contagioase. Este un grup care include experți, care include instituții și au un rol în a lua decizii și în a propune soluții tehnice către CNSU.  De altfel, grupul are un regulament de funcționare, care a fost aprobat acum câțiva ani, pentru că grupul este mai vechi decât pandemia în care ne aflăm. Dacă citim acest regulament, art 8. alin 5: „hotărârile grupului tehnico-științific se transmit spre aprobate” – atenție, spre aprobare! – Comitetului național pentru situații speciale de urgență, cum era numit atunci comitetul”, transmite Raed Arafat într-o filmare pe pagina sa de Facebook.

Șeful DSU a explicat modul în care se iau decizile în CNSU.

„Deci, grupul tehnico-științific nu ia decizii de la sine și le execută, deciziile grupului pleacă ca propuneri către CNSU, condus de primul-ministru și reprezentat în Comitet de miniștri și de șefi de instituții, unde se dă aprobare sau se pot modifica anumite criterii pe care noi propunem în alt sens pentru a ieși hotărârea CNSU, iar unele dintre aceste decizii după ce se ia decizia CNSU sunt transformate chiar în acte normative. Există la alin.6 prevederea că în situații excepționale în care există un pericol iminent se pot executa sau se pot aplica deciziile grupului, dar cu informarea comitetului, numai că aici în ceea ce privește acest ordin nu putem să spunem că am fost într-o situație excepțională de acest fel”, a mai transmis Raed Arafat.

De asemenea, șeful DSU a spus și ce s-a discutat și hotărât în cadrul discuțiilor cu specialiștii.

„ Au fost mai multe discuții într-adevăr, dar noi am avut o ședință în 23 martie. Ședința a avut mai multe discuții în cadrul ei. A fost convocată și după ce am primit unele propuneri de la INSP, care trebuiau discutate în cadrul grupului tehnico-științific. În cadrul acestei discuții, au fost prezentate criteriile și într-adevăr s-a discutat asupra unuia dintre aceste criterii și asta este numărul de locuitori într-o localitate după care să fie considerată dacă este o localitate mare: 50.000 sau 100.000. Și votul a fost să fie considerat 100.000, dar asta nu a însemnat aprobarea întregului set de criterii care au apărut în ordin. , a mai precizat șeful DSU.

Ordinul Ministerului Sănătății prin care erau introduse noi criterii de carantinare fost publicat, marți, în Monitorul Oficial. Ordinul prevedea ca pe lângă rata de infectare să fie luate în calcul și nivelul de testare, dar și gradul de ocupare al paturilor din spitale.

La o zi distanță, după ce Vlad Voiculescu a fost demis de la Ministerul Sănătății, premierul Florin Cîțu a revocat ordinul. Decizia a fost publicată, ulterior în Monitorul Oficial.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă