Raed Arafat, despre posibilitatea revenirii la o carantină națională în valul patru al pandemiei. „Nu văd revenire la măsuri radicale”

2 luni in urmă 23

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că România nu va ajunge la o carantină naţională în valul al patrulea al pandemiei pentru că acum sunt alte mecanisme, dar şi cinci milioane de persoane vaccinate.

Arafat a fost întrebat joi, la finalul şedinţei de Guvern, dacă în valul patru ar putea exista o nouă carantină, aşa cum a fost atunci când a apărut virusul.

"Nu, pentru că avem alte mecanisme acum şi să nu uităm, chiar dacă nu s-au vaccinat atâţia cât ne-am dorit, totuşi sunt deja cinci milioane de persoane vaccinate, pe lângă cele trecute prin boală. Deci nu văd revenire la măsuri radicale sau la carantinare, pe care România oricum nu prea le-a aplicat decât într-o perioadă scurtă la început şi nu văd astfel de revenire la astfel de măsuri, cel puţin din ce vedem la acest moment, nici nu văd justificare pentru ele”, a afirmat Arafat.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, declara în urmă cu două săptămâni că numărul cazurilor de COVID-19 va creşte în perioada următoare, urmând să ajungă la 1.500 pe zi, iar valul patru va fi al celor care nu s-au vaccinat încă.

De asemenea, Ioana Mihăilă a declarat că, având în vedere modul în care evouează pandemia de COVID-19, relaxările ar trebui să continue pentru persoanele vaccinate, în timp ce, pentru cei care nu s-au vaccinat încă, ar trebui să existe restricţii în continuare, mai ales în spaţiile publice închise cum sunt mall-urile.

”În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit o estimare, un raport de la INSP, unde au fost prezentate patru scenarii, în funcţie de rapiditatea cu care creşterea cazurilor se poate instala. În scenariul cel mai pesimist, aşa cum a declarat şi colonelul Gheorghţă, ne putem aştepta la o creştere rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de cazuri pe zi”, a spus ministrul.

Citeste si:

Zona în care au loc cele mai frecvente incendii de pădure. Raed Arafat, despre motivele pentru care nu se intervine cu avioanele de stingere a incendiilor

 „Toţi 30 s-au îmbolnăvit în aceeaşi săptămână”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă