Raed Arafat, despre posibilitatea de a suspenda zborurile din și spre Marea Britanie: „Azi sau mâine vom anunța decizia noastră”

2 luni in urmă 24


Italia, Belgia și Olanda a anunțat că au anulat zborurile din și spre Regatul Unit, iar Germania și Franța se pregătesc să ia aceeași decizie, din cauza temerilor legate de noua tulpină Covid-19 descoperită în sud-estul Angliei. Într-o intervenție la Digi24, Raed Arafat, șeful DSU, a spus că România la lua o hotărâre în acest sens azi sau mâine.


”Azi sau mâine vom anunța poziția noastră. Am vorbit cu premierul interimar, cu Institutul Național de Sănătate Publică, monitorizăm situația. Vom lua măsuri, dacă se impun”, a transmis Raed Arafat, întrebat ce se întâmplă cu zborurile dinspre și către Marea Britanie.


Potrivit OMS, Marea Britanie a transmis informații din studiile în curs privind mutația și organizația va ține la curent statele membre și publicul ”pe măsură ce va afla mai multe despre caracteristicile acestei variante de virus și despre orice implicații”.


Peste 1.000 de cazuri asociate unei noi tulpini au fost identificate în Marea Britanie, mai ales în partea de sud a ţării, unde mutaţia ar putea avea legătură cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19.


Potrivit ministrului britanic al sănătăţii, Matt Hancock, noua tulpină este ”scăpată de sub control” și accelerează cu până la 70% transmiterea coronavirusului.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă