Radu Oprea (PSD): Miniștrii nu pot veni la audierile pentru buget din cauza protestului AUR

4 săptămâni in urmă 16

Miniștrii nu mai pot veni la audierile din comisiile de specialitate pentru legea bugetului de stat, programate la ora 14.00, pentru că nu mai au cum să intre în Parlament, a declarat marți la Digi24 senatorul PSD Radu Oprea.

Radu Oprea, senator PSD, a declarat că „ar fi trebuit să începem la ora 14.00 audierile în comisiile de specialitate pentru legea bugetului de stat. Deja se depun amendamentele, ar fi trebuit să începem acest lucru astfel încât până joi să și reușim să votăm bugetul de stat pe 2022. Practic, chiar vorbeam cu cei din comisia de buget de la Senat, că nu văd efectiv cum s-ar putea desfășura această activitate astfel, cu toate intrările și ieșirile închise. Reprezentanții instituțiilor și ai ministerelor care ar fi trebuit să ajungă la aceste audieri, nu văd cum ar putea să o facă. Nu știu cum am putea să ne desfășură activitatea astăzi. La grupul senatorilor PSD lumea este îngrijorată, dar nu speriată de ceea ce se întâmplă, deși pe geamurile de la noi se văd foarte aproape cei care sunt chiar în fața intrării principale a Senatului”.

El arată că toate intrările și ieșirile instituției sunt blocate de SPP, după ce zeci de protestatari AUR au forțat intrarea în curtea Parlamentului, încercând să intre în clădire. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă