Radu Oprea: Depopularea României este cel mai mare pericol pe care îl avem în faţă

1 săptămână in urmă 7

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, în contextul în care în viitorul guvern va fi înfiinţat Ministerul Familiei, că depopularea României este "cel mai mare pericol pe care îl avem în faţă". Întrebat, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, de ce a fost necesară înfiinţarea Ministerului Familiei şi dacă asta nu înseamnă şi costuri suplimentare pentru stat, Radu Oprea a spus: "Nu neapărat trebuie să reprezinte costuri suplimentare înfiinţarea unui minister, pentru că există posiblitatea ca ministerele existente să se reaşeze sub o altă formă, cu acelaşi număr de personal angajat. (...) Cel mai mare pericol pentru România, dacă ne uităm pe statistici, dacă ne uităm în rapoartele Băncii Naţionale a României, vom vedea că depopularea României este cel mai mare pericol pe care îl avem în faţă. Dacă suntem conştienţi că aceasta reprezintă într-adevăr o mare provocare pentru România, atunci trebuie să venim cu un pachet legislativ de măsuri care să încurajeze, pe de o parte, natalitatea, pe de altă parte rămânerea în ţară şi crearea condiţiilor pentru familia din România. Este un mesaj pe care încercăm să îl transmitem, că am înţeles foarte bine această problemă şi că avem un răspuns la ea". Radu Oprea a menţionat că România are "foarte multe probleme" cărora viitorul guvern le va găsi răspunsuri. "Din păcate pentru noi, sunt aproape 400.000 de copii care au ajuns în stadiul de deprivare materială în ultimul an. Sunt foarte multe probleme pe care le ştim şi cărora le vom găsi răspuns", a afirmat Oprea. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă