Radu Drăgușin a intrat pe lista celor mai talentați tineri jucători din lume, alături de Ansu Fati sau Musiala!

3 săptămâni in urmă 1

WTA Miami: Sorana Cîrstea - Katrina Scott, marți, 19:00, Digi Sport 2

Liga 2: U Craiova 1948 - Farul Constanța, marți, 19:30, Digi Sport 1

În vârstă de 19 ani, Radu Drăgușin ocupă locul 45 în clasamentul realizat de publicația Goal.com. Jurnaliștii străini îl descriu pe fundașul lui Juventus în felul următor: "Juventus a câștigat lupta cu Chelsea și PSG în 2018 pentru semnătura lui Radu Drăgușin, care a costat numai 250.000 de euro.

La numai 19 ani, Radu Drăgușin joacă deja în naționala U21 a României, îl are ca idol pe Virgil van Dijk și a devenit o prezență constantă în lotul lui Juventus. Andrea Pirlo i-a oferit șansa debutului în decembrie", scriu cei de la Goal.com.

Lider în acest clasament este Ansu Fati, vedeta Barcelonei. În clasamentul realizat de Goal.com se mai află Eduardo Camavinga (Rennes), Pedri (FC Barcelona) sau Jamal Musiala (Bayern Munchen).

Transformarea lui Radu Drăgușin. Cum a ajuns să joace în prima echipă a lui Juventus, alături de Cristiano Ronaldo

Drăgușin a ajuns la Torino în vara anului 2018, iar acum a devenit deja o figură obișnuită în anturajul echipei de seniori. Andrea Pirlo l-a mutat încă de la începutul sezonului la antrenamentele primei echipe. Care este secretul internaționalului român de tineret?

După ce a semnat cu Juventus, Drăgușin s-a lovit rapid de modul în care italienii pregătesc jucătorii. Chiar dacă începutul a fost mai dificil, Drăgușin a reușit să evolueze într-un mod remarcabil în primul său an petrecut în Italia. În 12 luni, românul a pus 5 kg de masă musculară, a crescut până la 1.92 și s-a călit în cele 20 de meciuri jucate pentru echipa U17 a clubului.

La finalul sezonului 2018/2019, Radu Drăgușin a fost premiat drept unul dintre jucătorii de top ai Centrului de Juniori Juventus! "Chiar şi prin comportamentul faţă de ceilalţi colegi, atat in timpul orelor de italiana, cât şi la alte cursuri, dă dovadă de educaţie şi colegialitate, fiind un adevarat exemplu", spunea cei de la Juventus, despre Drăgușin, în 2019.

Până să debuteze pentru echipa mare a lui Juventus, Radu Drăgușin a evoluat pe rând la echipele U17, U19 și U23 ale torinezilor.

Radu Drăgușin a semnat cu Juventus după ce a împlinit vârsta de 16 ani, fiind transferat în schimbul sumei de 250.000 de euro de la Sport Regal București.

Etichete: juventus , stranieri , radu dragusin , radu dragusin juventus , ansu fati
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă