Radja Nainggolan și-a găsit în sfârșit echipă! Unde a ajuns să joace belgianul, după despărțirea de Inter Milano

2 luni in urmă 24

  • Liga 1: Voluntari - Academica Clinceni, vineri, 18:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: CFR Cluj - Farul, vineri, 21:30, Digi Sport 1

La doar trei zile după ce a fost pus "pe liber" de către milanezi, mijlocașul de 33 de ani a ales să se întoarcă în țara sa natală.

Radja Nainggolan a ales să semneze cu Antwerp din Belgia

Deși avea o ofertă din partea echipei lui Răzvan Marin, Cagliari, fotbalistul a ales să joace în campionatul belgian, pentru Antwerp, rivala echipei unde și-a făcut junioratul, Beerschot. Astfel, Nainggolan se va întoarce în Antwerpen, orașul unde s-a născut.

"Mă simt bine că m-am întors. Am ales Antwerp deoarece patronul m-a dorit foarte mult și este un proiect interesant. Am încredere în ce vrea să se construiască aici. Nu este un gest împotriva celor de la Beerschot. Este o alegere făcută pentru mine. Am fost plecat de acasă timp de 16 ani și acum sunt fericit că m-am întors în Antwerp", a mărturisit fotbalistul.

Interesant este faptul că, deși este născut și crescut în Belgia, mijlocașul nu a evoluat niciodată în primul eșalon belgian, la nivel de seniori. Pe toată durata carierei sale, acesta a jucat doar în campionatul Itaiei, la Cagliari, AS Roma și Inter Milano.

  • 5 milioane de euro este cota de piață actuală a lui Radja Nainggolan, potrivit celor de la Transfermarkt.

Nainggolan, dezamăgit de cum a fost tratat de Conte la Inter: ”Am fost afectat”

Înainte de transferul în Belgia, Nainggolan a jucat la Cagliari, sub formă de împrumut.

''Am fost afectat, după ce mi-a dat doar opt minute într-un meci şi Conte mi-a spus că am fost responsabil pentru toate. Ce puteam face în opt minute? Dar nu am vrut să stârnesc o controversă atunci şi nu o voi face nici acum. Dar aşa s-a întâmplat'', a declarat Nainggolan în ziarul Corriere dello Sport.

Nainggolan a fost testat pozitiv la COVID-19 în luna octombrie şi după doar zece zile a reuşit să învingă boala: ''Am fost norocos. Am reuşit în doar zece zile să trec de la un test pozitiv la unul negativ. În acest an, pe teren, am apărat mai mult decât un rezultat. Am apărat campionatul de virus''.

Etichete: inter milano , radja nainggolan , antwerp
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă