Putem atinge ținta de 5 milioane de persoane vaccinate, la sfârșitul lunii mai? Ce spune coordonatorul campaniei

3 săptămâni in urmă 43

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, consideră că termenul de 1 iunie, avansat de premierul Florin Cîțu pentru vaccinarea a 5 milioane de români, este „cât se poate de realist”.

Prim ministrul Florin Cîțu a declarat joi, 22 aprilie, că, dacă România va avea 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, ar putea fi ridicate anumite restricții, nu și masca. Valeriu Gheorghiță crede că obiectivul va fi atins, dar că este nevoie de „puțin efort”.

„Până la sfârșit de aprilie, eu estimez că vom avea în jur de 3,2-3,3 milioane de persoane vaccinate. În luna mai ar trebui să vaccinăm circa 1,7-1,8 milioane de persoane, incluzând medicii de familie. De mâine, începe vaccinarea în acele centre de vaccinare organizate de operatorii privați”, a spus Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Apoi a continuat: „Amplificând această vaccinare cu centre mobile, cu echipe mobile de vaccinare și pentru că mai sunt demersuri care vor fi replicate la nivel național, cum este maratonul de vaccinare de la Timișoara, eu cred că avem toată infrastructura necesară ca să atingem acest obiectiv”.

5 milioane de persoane vaccinate la sfârșitul lunii mai este un obiectiv cât se poate de realist, care poate să fie atins cu puțin efort, fără nicio problemă

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare:

Pe 5 aprilie, Florin Cîțu a vorbit pentru prima dată despre planul pentru renunțarea la măsurile restrictive, precizând că „un comitet interministerial va asigura revenirea la normalitate de la 1 iunie”. Totodată, premierul a precizat că, la finalul lunii mai, speră să fie minimum 5 milioane de persoane vaccinate.

Joi, 22 aprilie, a avut loc prima ședință a Comitetului interministerial. La final, premierul Florin Cîțu a anunțat că a fost elaborat un set de reguli, că revenirea la normalitate se va face gradual și a abordat și chestiunea renunțării la mască.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă