Puncte uriase pierdute de Craiova in primul meci din play-off. Un atacant al oltenilor, accidentat grav

2 săptămâni in urmă 31

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, 0-0, sambata seara, pe teren propriu, intr-un meci din prima etapa a fazei play-off a Ligii I de fotbal, conform agerpres.ro.

Cele doua echipe s-au anulat reciproc in marea majoritate a timpului, intr-un joc incalcit, cu putine ocazii veritabile de gol.

Oaspetii au avut prima sansa notabila, dar portarul Mirko Pigliacelli, singurul jucator integralist in acest campionat, a respins cu piciorul (29). Universitatea a replicat prin Alexandru Cimpanu (32), dar sutul acestuia la coltul scurt a fost retinut de Roland Niczuly. In finalul primei reprize, gazdele au mai avut o sansa, prin Paul Papp (42), dar acesta trimis peste poarta cu capul.

In repriza secunda, Niczuly s-a remarcat la sutul lui Cimpanu (56), lui Alexandru Cicaldau i-a lipsit un varf de gheata la centrarea lui Ivan Mamut (80), iar Juan Camara a reluat imprecis cu capul (90+2), din doar 5 metri. Oaspetii s-au remarcat in ofensiva la sutul-centrare al lui Radoslav Dimitrov (ex-Universitatea), respins de Pigliacelli (90).

Tanarul atacant Stefan Baiaram (Universitatea) a fost accidentat grav de Bryan Nouvier la glezna dreapta, in chiar primul minut de joc, fiind transportat direct la spital cu ambulanta.

Sepsi OSK este campioana rezultatelor de egalitate in acest sezon, cu 15 reusite in sezonul regular (jumatate din meciuri).

Universitatea este la al treilea rezultat consecutiv de 0-0 in campionat, dupa cele cu FCSB si CFR Cluj. Universitatea e neinvinsa de sase meciuri (trei victorii, trei egaluri) in campionat, la care se adauga semifinala Cupei Romaniei (3-0), neprimind gol in aceste sapte partide.

Sepsi OSK a ajuns la patru meciuri consecutive fara victorie in campionat, trei egaluri si un esec.

In sezonul regular, Universitatea a castigat in prima etapa la Sfantu Gheorghe (1-0), dar in retur scorul a fost egal, 0-0.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă