PSD vrea să taxeze luxul pentru a mări pensiile şi alocaţiile. Sorin Grindeanu: Vrei yacht? Plăteşti în plus

2 săptămâni in urmă 31

PSD doreşte majorarea pensiilor şi alocaţiilor şi a venit la discuţiile cu PNL cu mai multe măsuri pentru a aduce bani la bugetul de stat, una dintre ele fiind impozitarea luxului. PNL însă susţine în continuare cota unică.

Căsuţa de taxă de lux din jocul Monopoly

PSD vrea să taxeze luxul pentru a mări pensiile şi alocaţiile

Shutterstock

O divergenţă între PNL şi PSD în cadrul negocierilor de guvernare o reprezintă cota unică de impozitare, măsură susţinută de liberali. Social-democraţii anunţă că este momentul ca în România să se introducă impozitarea progresivă, în special impozitarea marilor averi.

Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, despre întâlnirea echipelor de negociere de la PNL, PSD şi UDMR, pe capitolul economic, că s-a discutat despre tot ceea ce înseamnă lipsa resurselor bugetare, într-o perioadă în care statul trebuie să fie alături de cetăţeni şi a arătat că PSD doreşte majorările de pensii, alocaţii, şi a venit şi cu mai multe măsuri pentru a aduce bani la bugetul de stat, pentru a acoperi aceste cheltuieli.

Vedem cu toţii cum scade nivelul de trai al românilor şi noi trebuie să venim cu venituri în plus la bugetul de stat nu doar să facem cheltuieli”, a afirmat Grindeanu, precizând că PSD îşi doreşte creşterea salariului minim de la 1 ianurie, majorarea pensiei minime de la 800 la 1.000 de lei, să mărească cu 11 la sută punctul de pensie iar alocaţiile să crească conform legii”, a spus Grindeanu.

PSD vrea taxă pe lux, PNL oferă taxă pe filme online

Pentru asta, am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare”, a mai arătat Grindeanu, afirmând că propunerea social-democraţilor pentru creşterea veniturilor statului este ”taxarea luxului”, toate statele din lumea civilizată având acest tip de taxare.

”Vrei iaht, plăteşti în plus, vrei maşini de sute de mii de euro, plăteşti în plus”, a spus Grindeanu, precizând că este vorba de o intenţie, şi nu o condiţie pusă de PSD celorlalte partide. ”De asemenea, ştim, tot pentru creşterea veniturilor, că România are cea mai mică rată de colectare de la nivelul UE, şi este necesar sp o corectăm”, a spus Sorin Grindeanu.

A treia soluţie pentru aducerea mai multor bani la buget este, potrivit lui Grindeanu, este combaterea evaziunii fiscale. ”Este inadmisibil şi acum, la ani buni, scanerele să stea nefolosite şi contrabanda este în floare în România”, a spus el.

Potrivit lui Florin Cîţu, taxele nu vor fi majorate în perioada următoare, asta deşi deputatul USR Claudiu Năsui a avertizat că Guvernul Cîţu se pregăteşte să introducă o nouă taxă, pe filme online.

"În acest moment, am spus foarte clar că nu vrem să creştem taxe. Niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va putea să fie trecut", a declarat Florin Cîţu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că social-democraţii au ajuns la concluzia că România nu poate rămâne ultima ţară europeană cu cotă unică de impozitare. El a menţionat că în România trebuie, de asemenea, să se revină "la impozitarea marilor averi". "Este o discrepanţă imensă în acest moment în societate între cei bogaţi şi cei săraci. Haideţi să vedem practica europeană, haideţi să lăsăm specialiştii să vină cu aceste propuneri şi cred că un an de zile, cum este anul următor, avem timp să discutăm acest subiect", a afirmat liderul PSD.

Negocierile PSD-PNL-UDMR s-ar putea încheia în weekend

PNL, PSD şi UDMR au început discuţiile pe fiecare capitol din programul de guvernare, la Vila Lac. Acestea doresc ca negocierile să fie finalizate până duminică, astfel că luni sau marţi ar putea avea loc consultări la Palatul Cotroceni.

Conform informaţiilor Observator, cele trei paride vor să finalizeze în weekend toate discuţiile, care se desfăşoară pe trei paliere: program de guvernare, politic (componenţa Guvernului) şi acordul politic. Dacă vor ajunge la un consens până duminică, luni sau marţi ar putea avea loc consultările, iar miercuri şi joi Guvernul să meargă în Parlament.

În discuţiile de miercuri, pe lista ministerelor a mai apărut şi al 21-lea portofoliu, care ar putea fi o dedicaţie pentru senatorul Gabriela Firea. De asemenea s-ar fi ajuns la o înţelegere că Ministerul Finanţelor şi Secretarul General al Guvernului (care va avea rang de ministru) vor merge la partidul care nu oferă premierul, iar Ministerul Justiţiei merge în tandem cu funcţia de prim-ministru.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă