PSD solicită dezbaterea urgentă a legii consumatorului vulnerabil în Parlament sau o OUG cu măsuri de sprijin

1 lună in urmă 59

Partidul Social Democrat a solicitat, miercuri, dezbaterea şi adoptarea în regim de urgenţă a legii consumatorului vulnerabil, imediat după începerea sesiunii parlamentare, astfel încât să se aplice de la 1 octombrie sau adoptarea rapidă de către Guvern prin ordonanţă de urgenţă a măsurilor de sprijin necesare. Potrivit social-democraţilor, protejarea consumatorilor vulnerabili este o urgenţă, iar data de 1 octombrie trebuie să fie termenul de aplicare a legii, nu 1 ianuarie 2022. "Scumpirile uriaşe ale electricităţii şi gazelor, cu peste 70% faţă de anul trecut, efect al liberalizării iresponsabile decisă de guvernele PNL, impun măsuri urgente de protecţie a sutelor de mii de români care nu mai pot face faţă facturilor. Oficial, sunt peste 200.000 de gospodării în pragul debranşării. Termenul de 1 ianuarie 2022 pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil vehiculat de actualii guvernanţi este mult prea îndepărtat. Octombrie, noiembrie, decembrie sunt luni în care creşte exponenţial consumul de energie electrică şi gaz, iar scumpirile masive vor duce facturile la valori insuportabile. (...) PSD cere ori dezbaterea şi adoptarea în regim de urgenţă a legii, imediat după începerea sesiunii parlamentare, şi aplicarea ei de la 1 octombrie, ori adoptarea rapidă de către Guvern prin OUG a măsurilor de sprijin necesare, pentru că scumpirile catastrofice ale energiei şi iminenţa debranşărilor, chiar reprezintă o urgenţă", argumentează PSD într-un comunicat de presă. PSD mai solicită Guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin încă de la 1 octombrie. "Nu există şi nu poate exista scuza că nu sunt bani! Corporaţiile din energie pot şi trebuie să participe la protejarea consumatorilor. Aşa este echitabil şi absolut necesar, în viziunea PSD. (...) PSD nu concepe ca, în plină iarnă, oamenii să fie abandonaţi în frig şi întuneric! De aceea, a insistat ca legea consumatorului vulnerabil să fie introdusă pe ordinea de zi a sesiunilor extraordinare ale Camerei Deputaţilor, solicitare respinsă de actuala majoritate", se susţine în comunicat. Social-democraţii anunţă că au o serie de "amendamente esenţiale" la legea consumatorului vulnerabil precum subvenţionarea unei părţi din valoarea facturii la utilităţi pentru persoanele al căror venit se dovedeşte insuficient în raport cu majorarea tarifelor, dar şi stabilirea unui mecanism de plafonare a preţurilor la energie, dacă piaţa înregistrează o creştere "artificială", cum ar fi, de exemplu, mai mult de 30% într-un interval de 6 luni. Distinct, PSD spune că pregăteşte un proiect de lege care să sprijine şi alte categorii de populaţie, dar şi firmele mici şi mijlocii. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă