PSD: Premierul se laudă fără motiv cu schimbarea perspectivei de ţară de către Standard & Poor's

3 săptămâni in urmă 16

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, a declarat că premierul Florin Cîţu se laudă fără motiv cu schimbarea perspectivei de ţară de către Standard & Poor's şi că, de fapt, a adus ratingul acolo unde îl lăsase PSD. "Premierul Cîţu a ieşit astăzi să se laude. Dar nu merită felicitat, chiar dacă Standard & Poor's a schimbat perspectiva de ţară la negativ la stabil. Ce uită să spună Florin Cîţu: că a reuşit să aducă ratingul acolo unde îl lăsase PSD, adică la stabil. Vă readuc aminte că S&P modificase perspectiva în decembrie 2019. Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, a dus deficitul bugetar la un record istoric în acea perioadă, ceea ce a generat decizia S&P de scădere a perspectivei la negativ", a scris Ştefan Radu Oprea, sâmbătă, pe pagina de Facebook a PSD. El este de acord cu premierul că antreprenorii sunt adevăraţii eroi, însă a afirmat că Guvernul PNL şi apoi cel al coaliţiei de dreapta au acordat cel mai mic sprijin direct mediului de afaceri. "Dacă au reuşit să supravieţuiască, este numai meritul lor. Guvernul PNL şi apoi cel al coaliţiei de dreapta au 'reuşit performanţa' de a acorda cel mai mic sprijin direct mediului de afaceri. Doar 2,4% ca pondere din PIB, conform FMI. S&P justifică decizia de acum prin perspectiva absorbţiei fondurilor europene din PNRR. Dar în generarea programului Next Generation EU Florin Cîţu nu a avut niciun merit. De ce ar trebui felicitat? Deocamdată, PNRR-ul propus de PNL a primit nota 4 la Bruxelles. Şi nici cel propus de USR nu are perspective mai bune", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD. El a subliniat că stabilitatea ţării nu se obţine prin declanşarea crizelor politice. "Dacă Florin Cîţu ştia că perspectiva se va îmbunătăţi, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea dobânzilor cu care te împrumuţi, atunci de ce am împrumutat săptămâna trecută 3,5 miliarde euro cu o dobândă monstruoasă, de 14 ori mai mare ca a statelor vecine? Stabilitatea ţării nu se obţine prin declanşarea crizelor politice. Deci, Florin Cîţu, ne te lăuda atunci când nu ai motive. Guvernează dacă eşti în stare, dacă nu, pleacă acasă!", a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD. Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că decizia agenţiei de rating Standard & Poor's de a îmbunătăţi perspectiva de la "negativ" la "stabil" reprezintă o dovadă că deciziile guvernului au fost benefice şi a acuzat Partidul Social Democrat de faptul că ar fi "principalul duşman" al stabilităţii economice. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă