PSD a atacat la Curtea de Apel București hotărârea privind închiderea magazinelor la ora 18. DOCUMENT

1 săptămână in urmă 5

Partidul Social Democrat a atacat în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, hotărârea de guvern prin care se impune închiderea magazinelor la ora 18 în localitățile în care rata de inicidență a cazurilor COVID este mai mare de 7,5 la mie. În cazul în care rata este cuprinsă între 4 și 7,5 la mie, magazinele se închid la ora 18 doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Potrivit documentului, PSD contestă această măsură despre care spune că „are un impact cu efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra societății în ansamblul ei”. De asemenea, în document se precizează că hotărârea de guvern nu are o evaluare preliminară a impactului și este nemotivată.

„În susţinerea sa nu s-a avut în vedere în nici un fel o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact din care să rezulte informaţii relevante privind necesitatea şi oportunitatea, în contextul epidemiologic actual, pe de o parte, a interzicerii pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi  desfășoare activitatea după ora 18.00. În nota de fundamentare sunt menționate doar aspecte legate de contextul epidemiologic actual pe plan intern și internațional, nu aspecte care să țină în concret de justificarea măsurilor ce se doresc a fi luate”, se arată în solicitarea PSD.

Social democrații mai susțin că „închiderea intempestivă a activității operatorilor economici după ora 18.00, tocmai când oamenii se întorc acasă de la muncă (aceia dintre cei care mai au încă un loc de muncă și nu au fost trimiși acasă prin grija guvernelor PNL, PNL-USR PLUS) afectează atât interesele agenților economici cât și ale consumatorilor, care se văd în imposibilitatea de a-și procura cele necesare existenței în scurtul interval orar pe care îl mai au la dispoziție după ce termină o zi de muncă.”

„Urmare a acestor măsuri, blocajul financiar din economie se va adânci, iar nemulțumirea generală a populației va atinge cote de nebănuit”, mai spun social democrații.

PSD cere anularea actului administrativ „pentru vătămarea adusă drepturilor legitime ale cetățenilor”.

Documentul poate fi consultat AICI.


Știrea inițială

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat vineri că social-democraţii vor ataca în contencios-administrativ hotărârea care conţine măsura „aberantă” referitoare la închiderea magazinelor la ora 18:00.

„PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta - sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată. (...) Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a spus Oprea.

Acesta a arătat că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus.

„Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. (...) Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Măsura a fost contestată și din interiorul PNL. Mai mulți lideri ai partidul nu au fost de acord cu decizia Guvernului. Deputatul PNL Florin Roman a declarat marţi că măsura privind închiderea magazinelor la ora 18:00 ridică mari semne de întrebare şi ar trebui să se revină asupra ei.

Editor : R.K.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă