Proteste față de măsurile anti-COVID la Bruxelles. Manifestanții acuză că restricțiile „duc la polarizarea societății”

2 săptămâni in urmă 25

Un nou protest față de măsurile sanitare impuse de autoritățile belgiene a fost organizat duminică, 9 ianuarie, la Bruxelles. Oamenii au ieșit în stradă pentru a contesta restricțiile instituite pe fondul pandemiei de coronavirus, relatează publicația blegiană La Libre și postul RTBF.

Protestul denumit ”Împreună pentru libertate” a început în jurul prânzului în zona Gării de Nord din Bruxelles, de unde manifestanții au pornit în marș.

Potrivit poliției, circa 5.000 de persoane participă la demonstrație, în timp ce organizatorii au estimat un număr de 20.000 – 25.000 de participanți.

Reprezentanții asociațiilor care au organizat protestul consideră că restricțiile anti-COVID stabilite de autorități „duc la polarizarea societății, prin împărțirea cetățenilor în două clase, drepturile fundamentale devenind condiționate”.

Ei contestă și Covid Safe Ticket (CST), certificatul care atestă vaccinarea anti-COVID cu schema completă, trecerea prin boală sau testarea recentă cu rezultat negativ.

Înainte de începerea demonstrației, câțiva protestatari au fost arestați în urma unor controale preventive, după cum a confirmat pentru Brussels Times, un purtător de cuvânt al poliției, care a precizat că persoanele respective aveau asupra loc dispozitive pirotehnice.

Protest against Covid-19 measures in BelgiumIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Reacția premierului

Premierul Alexander De Croo a reacționat la manifestația din capitala belgiană, declarând pentru VTM News că „dacă toată lumea s-ar fi comportat așa cum își doresc protestatarii, am fi fost în izolare de luni întregi și nu am fi avut o viață”.

El a spus că toată lumea are dreptul să protesteze și că nu este interzis ca cele câteva mii de protestatari să aibă o altă părere, ”dar există milioane de oameni care fac ceea ce este necesar, care se vaccinează și care respectă regulile”.

De asemenea, premierul spune că certificatul Covid Safe „este o modalitate bună de a permite vieții să continue într-un moment dificil. Acesta ne asigură că putem trăi puțin mai aproape de normal”.

La o manifestație anterioară organizată de aceleași asociații pe 21 noiembrie au participat aproximativ 35.000 de persoane.

Rata de vaccinare cu schemă completă în Belgia este de 75,75%, potrivit ourworldindata.org. De la începutul pandemiei, în această țară au fost confirmate peste 2,2 milioane de cazuri de infectare și s-au înregistrat 28.459 de decese, conform datelor worldometers.info.

Foto: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă