Protest spontan la Arad, unde oamenii sunt nemulţumiţi de noile restricţii/ Jandarmii au anunțat că nu s-au aplicat sancțiuni

1 lună in urmă 4

Aproximativ 50 de oameni au ieşit, vineri seara, în centrul municipiului Arad, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia autorităţilor de la Bucureşti de a interzice circulaţia după ora 20.00 în localităţile cu incidenţă a cazurilor de COVID mai mare de 4 la mia de locuitori, în acest scenariu încadrându-se oraşul Arad şi nouă comune din judeţ.

Protestul arădenilor a fost unul spontan şi a avut loc în faţa Palatului Administrativ, în care funcţionează Primăria şi Prefectura Arad.

Participanţii nu au scandat, ci au stat doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în timp ce au fost supravegheaţi de forţe de ordine.

Protestul s-a încheiat fără incidente, iar jandarmii au precizat că nu au fost aplicate sancţiuni.

Municipiul Arad şi nouă comune din judeţ vor aplica restricţiile de circulaţie după ora 20.00, conform noilor măsuri pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

sursa: News.ro, sursa foto: PNL

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă