Protest pe schiuri al comunității Declic: „Tăiaţi pensiile speciale, nu pădurile”

1 lună in urmă 13

Comunitatea Declic organizează sâmbătă, de la ora 10,00, pe pârtia Drumul Roşu din Poiana Braşov, protestul „Tăiaţi pensiile speciale, nu pădurile”.

Membrii Declic vor coborî pe pârtie, pe schiuri, cu un banner cu mesajul „Tăiaţi pensiile speciale, nu pădurile!”, pentru a atrage atenţia Parlamentului şi Guvernului asupra a două probleme majore nerezolvate – tăierea pensiilor speciale uriaşe şi salvarea pădurilor de la tăieri ilegale masive, se arată într-un comunicat transmis, vineri, Agerpres.

„Comunitatea Declic le cere politicienilor să nu mai fie alunecoşi şi să treacă la treabă: tăiaţi pensiile speciale şi salvaţi pădurile! Acum, la început de mandat, e momentul să vă asumaţi aceste două priorităţi şi să prezentaţi un calendar clar. Altfel, ne vom trezi că iar vor fi abandonate, aşa cum s-a tot întâmplat în ultimii ani”, a declarat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.

Un alt banner de mari dimensiuni, cu o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, va fi întins pe zăpadă, într-un punct de maximă vizibilitate, având același mesaj ”Tăiaţi pensiile speciale, nu pădurile!”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii Declic vor împărţi participanţilor la protest şi schiorilor de pe pârtia Drumul Roşu veste, măşti şi stickere cu mesajul acţiunii.

Pe pagina de Facebook a evenimentului, comunitatea Declic explică și de ce a ales un protest pe pârtia de schi.

„Am ales să protestăm pe pârtie, pentru că, în vremuri de pandemie, acolo sunt mulți oameni, dar totuși sunt distanțați. Dacă avem noroc, ne vom întâlnim la schi cu o parte a parlamentarilor sau chiar cu membri ai Guvernului Cîțu și le vom transmite direct mesajul nostru”, scrie Declic.

Sursa foto: site Comunitatea Declic

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă