Proiect: eliminarea finanțării partidelor de la bugetul de stat. „Subvenţia să funcţioneze doar pentru campaniile electorale”

5 zile in urmă 23

Miercuri, 21 Septembrie 2022, ora 15:20

162 citiri

Deputatul neafiliat de dreapta Antonel Tănase, reprezentant al formaţiunii Forţa Dreptei, a anunţat miercuri, 21 septembrie, că a depus la Parlament un proiect de modificare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care are ca scop eliminarea subvenţiei pentru activitatea curentă a partidelor politice.

"Astăzi, am înregistrat o iniţiativă legislativă prin care solicităm practic eliminarea subvenţiei pentru activitatea curentă a partidelor politice. Lăsăm ca subvenţia să funcţioneze doar pentru campaniile electorale, acolo unde, în condiţiile legii, dacă banii sunt cheltuiţi corespunzător, pot fi rambursaţi. Eliminarea subvenţiei are mai multe considerente", a declarat Tănase, la Parlament.

El a amintit că Legea 334 prevede mai multe surse de finanţare a activităţii curente a partidelor politice, respectiv cotizaţia membrilor, donaţii, alte surse, dar, în prezent, subvenţia este "aproape singura sursă" de funcţionare a acestora.

"Din păcate, în momentul de faţă, observăm că subvenţia este principala sursă şi aproape singura sursă de funcţionare a partidelor politice. În felul ăsta, practic, conducerile partidelor subvenţionate sufocă accesul liber la informaţie cetăţenilor care sunt interesaţi de modul cum se cheltuie banul public. Şi atunci, dintr-un instrument care trebuia să încurajeze pluralismul politic, egalitatea de şanse a tuturor competitorilor politici a ajuns un instrument de cenzură şi de bătaie de joc cu privire la modul cum se cheltuie sursele publice. (...) În felul acesta, noi considerăm că restartăm viaţa politică şi viaţa, dacă vreţi, democratică în România", a precizat deputatul independent.

Întrebat de ce nu a iniţiat un astfel de proiect în perioada în care era membru al PNL, Antonel Tănase a arătat că atunci "subvenţia era cheltuită foarte judicios, cu aprobarea organismelor statutare ale partidelor". "Astăzi observăm că lucrul ăsta nu se mai întâmplă", a adăugat el.

Potrivit proiectului, "se impune eliminarea posibilităţii de a fi asigurată plata tuturor cheltuielilor din subvenţii de la bugetul de stat, prin abrogarea cap. III, art. 18-25, din Legea nr. 334/2006, urmând ca finanţarea activităţii partidelor politice să fie făcută exclusiv din resurse proprii sau private, fără a greva în vreun fel bugetul de stat".

"Prezenta propunere legislativă nu aduce cheltuieli suplimentare la bugetul de stat, ci dimpotrivă. Prin prezenta propunere legislativă s-ar face o economie la bugetul de stat de aproximativ 110 milioane lei/an (estimare realizată în baza datelor financiare aferente anului 2021)", mai explică iniţiatorul.

Citește și:

Cum a crescut subvenția pentru partide cu peste 700% în ultimii 5 ani. Care a fost momentul decisiv

În 2021 partidele politice din România au fost finanțate cu 243 de milioane de lei (49 mil. euro), cu o creștere de peste 700% față de 2017, adică momentul în care parlamentarii au...

Aleșii neamului și-au mărit salariile în plină criză. CCR declarase prevederea legislativă neconstituțională

Plenul Senatului a votat miercuri, 21 septembrie, cu 91 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 4 abţineri, un proiect de aprobare a unei Ordonanţe în care a fost introdus un amendament care...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă