​​PROIECT Cum arată spitalul de 339 milioane lei pe care Primăria Sectorului 6 vrea să-l construiască pe bd. Timișoara

1 lună in urmă 28

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a prezentat miercuri studiul de fezabilitate pentru spitalul care se va construi pe bd. Timișoara. Potrivit documentului, spitalul ar urma să aibă 160 de paturi și va costa circa 339 milioane lei. Primarul spune că lucrările se vor finaliza în 2025-2026, în funcție de posibilitățile financiare.

”În funcție de cum vom avea acces la finanțare, termenul de finalizare a lucrărilor nu poate fi estimat foarte exact și este dependent de asigurarea finanțărilor. Cu cât vom atrage mai multe finanțări guvernamentale și externe, cu atât va fi gata mai repede, cu cât va fi mai dependent de bugetul local cu atât va mai crește durata de execuție, în funcție de ceea ce ne permitem să alocăm de la bugetul local. Una peste alta, până în 2025/2026 ar trebui să fie gata. Este un proiect mare, un proiect de la zero, un proiect extrem de necesar. Îmi ne puțin teamă de complexitatea lui, dar sunt deja foarte dedicat acestui proiect și îl vom avea la noi, în Sectorul 6”, a scris Ciucu pe pagina de Facebook.

În studiul de fezabilitate se arată că spitalul ar putea fi construit de Compania Națională de Investiții și dotat prin Programul-cadru pentru Cercetare și Inovare a Uniunii Europene.

Spitalul va avea următoarele specialități: medicină internă; ORL; Oftalmologie; oncologie medicală; chirurgie generală; obstetrică – ginecologie; ortopedie și traumatologie; neurologie; dermatovenerologie; cardiologie; pediatrie; endocrinologie; urologie; psihiatrie; reumatologie; gastroenterologie; hematologie; psihologie; planning familial.

În ceea ce privește dotările, acesta va avea - Compartiment Primiri Urgențe (CPU); Farmacie; Blocuri operatorii; Unitate de transfuzie sanguină; Sterilizare; Laborator explorări funcțional neinvazive; Serviciul de Anatomie Patologică; Compartiment de citologie; Compartiment histopatologie; Prosectură; Laborator de analize medicale; Laborator radiologie si imagistică medicală cu computer tomograf – CT și Rezonanță magnetică – RMN; Compartiment prevenire și control infecții nozocomiale, se mai arată în studiul de fezabilitate.

Clădirea spitalului va avea demisol și 4 etaje și va adăpsoti 140 de paturi contractate și 20 de paturi internare de zi. Acolo se estimează că vor lucra 369 de persoane din care 78 de medici. În primii 2 ani, instituția estimează că va avea circa 30.000 de pacienți externați/an.

Primarul Ciprian Ciucu a explicat și pașii pe care trebuie să-i făcă Primăria pentru construirea spitalului:
1. Finalizarea studiului de îngroparea a unor linii de mare tensiune de pe acest teren;
2. Contractarea și execuția îngropării acestor fire;
3. Finalizarea PUD-ului aferent spitalului (deja în lucru);
5. Contractarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor;
6. Căutarea activă a surselor de finanțare și depunerea de cereri de finanțare;
7. Realizarea complicatelor procese birocratice de acreditare;
8. Executarea lucrărilor;

”Sectorul 6 al Municipiului București nu beneficiază de sistemul de sănătate de stat în perimetrul arondat. Partea de est a sectorului, cartierele Militari, Drumul Taberei nu au legături facile cu spitale ale Municipiului București. Astfel, se propune realizarea unui spital în cadrul sectorului 6, ce va reuni: corp de spital, de dimensiuni medii, servicii medicale de spitalizare de zi, continuă și ambulatoriu, serviciile oferite vor fi aferente specialităților medicale și chirurgicale, precum și Compartiment de Primiri Urgențe (CPU) care va putea prelua o parte dintre cazurile medicale din zona în care va fi aplasat. Amplasamentul viitorului corp de spital se află la intersecția cartierelor Militari – Drumul Taberei, pe un teren cu suprafață de 33,328.351mp”, se arată în studiul de fezabilitate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă