Program suplimentar pentru RABLE! Câți bani se vor oferi pentru casarea mașinilor

4 zile in urmă 7

 Arhiva Rable FOTO: Arhiva

Ministerul Mediului lucrează la o metodă de a îndepărta cele 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani care circulă pe străzile din România, se arata într-un comunicat. 

MARŢI, 11 IANUARIE 2022, 17:38

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: Alexandru Buzica

Cei care dețin mașini mai vechi de 15 ani le vor putea valorifica, fără să fie obligați să își cumpere o nouă mașină, informează Economedia.

Astfel, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în parteneriat cu autoritățile locale, vor desfășura un program complementar programului Rabla, prin care vor aloca o anumită sumă de bani pentru fiecare proprietar de mașină mai veche de 15 ani și care dorește să renunțe la aceasta. Beneficiarul poate utiliza cum dorește suma respectivă.

Suma recomandată de AFM este de 3.000 de lei, dar suma poate fi mai mare sau mai mică în funcție de posibilitățile administrațiilor locale, potrivit informațiilor Economedia. AFM și Ministerul Mediului lucrează încă la definitivarea acestui program, care va fi prezentat zilele viitoare.

În jur de 1.500 de lei se plătesc ca Ecobonus celor care valorifică o mașină veche în programul Rabla, iar AFM s-a gândit că cei care renunță la mașini fără să achiziționeze alta ar trebui plătiți cu o sumă ceva mai mare de bani.

Ministrul a precizat că România și-a asumat în fața Comisiei Europene ca va scoate din circulație 250.000 de mașini poluante, mai vechi de 15 ani până în anul 2026.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă