PROGNOZA METEO. Săptămână cu ploi, lapoviţă şi chiar ninsori

1 lună in urmă 2

PROGNOZA METEO LA NOAPTE

În Țară

În regiunile extracarpatice cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse va ploua, izolat important cantitativ în sud-est. În restul teritoriului înnorările vor fi trecătoare, iar ploile pe suprafețe mici și slabe cantitativ. În estul Transilvaniei și zona deluroasă a Moldovei, trecător vor fi posibile și precipitații slabe sub formă de lapoviță sau ninsoare. La munte, îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, local va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar la altitudini mai joase precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, mai ales pe crestele Carpaților Meridionali, unde la rafală se vor depăși viteze de 60…70 km/h, iar ninsoarea fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade.

București

Vremea va fi închisă și temporar va ploua mai ales în prima parte a nopții. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 5…6 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICA

În Țară

Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. În jumătatea de sud a teritoriului cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii extinse. În Muntenia și Oltenia pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, ploile locale și în general slabe cantitativ. La munte, la peste 1500 m, va ninge și se va depune strat de zăpadă, iar la altitudini mai joase vor fi posibile și ploi sau lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua local în regiunile estice şi în vestul teritoriului, precum și la munte, la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 60…70 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată, iar vizibilitatea scăzută. Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 5 grade. Noaptea, în jumătatea nordică a teritoriului, pe suprafețe mici se va produce brumă.

Avertizare meteo de vreme rea în weekend. COD GALBEN de viscol la munte
București

Vremea va fi în general închisă și se va răci semnificativ. Temporar va ploua, mai ales după-amiaza și seara. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.

PROGNOZA METEO LUNI

În Țară

Vremea se va ameliora în privinţa precipitaţiilor, dar va fi în continuare mult mai rece decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii aprilie în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în centrul, estul şi sudul ţării, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar în a doua parte a nopții în regiunile vestice și nord-vestice. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, mai ales la începutul zilei, pe alocuri vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări îndeosebi ziua la munte, precum și în regiunile nord-vestice, estice și izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -5 și 5 grade. Vor fi condiţii de ceață, iar la sfârşitul nopţii se va produce brumă pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Transilvania și în zonele deluroase.

București

Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări în prima parte a zilei, când vor fi condiții de ploaie slabă, apoi se va însenina. Vântul va sufla în general moderat ziua și slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 2…3 grade, mai scăzută în zona preorășenească până la 0 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO MARTI

În Țară

Pe parcursul zilei, în vestul şi nord-vestul ţării vremea va fi deosebit de rece, cerul se va înnora şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. În restul teritoriului, vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă, cu înnorări temporar accentuate în orele după-amiezii în sud-est, unde pe arii restrânse vor fi averse de ploaie şi posibil descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 5….7 grade în Banat şi Crişana şi 18…19 grade în sudul Munteniei. Din orele serii, aria de nebulozitate va cuprinde treptat toate regiunile; în vestul, centrul și nordul ţării vor fi precipitaţii frecvente, moderate cantitativ, sub formă de ploaie, lapoviţă, dar şi perioade cu ninsoare, pe alocuri cu depunere de strat de zăpadă; în regiunile sudice şi sud-estice va ploua local. În zona montană treptat vor predomina ninsorile, în extindere ca arie, iar vântul va sufla tare, în special în zona înaltă, viscolind zăpada. Intensificări locale şi temporare ale vântului vor fi şi în celelalte zone. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -2 și 7 grade.

București

Vremea se va încălzi semnificativ, astfel că temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 5…7 grade, valori normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări în orele serii şi temporar în a doua parte a nopţii, când vor fi posibile averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la sfârşitul intervalului.

PROGNOZA METEO MIERCURI

În Țară

Vremea va fi vântoasă şi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie în toate regiunile; temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -6 şi 3 grade. În nord, centru şi nord-est şi în zonele deluroase din restul teritoriului înnorările vor fi mai persistente şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Câmpia de Vest pe alocuri vor fi precipitaţii slabe, mixte, iar în sud-sud-est pe arii restrânse vor fi mai ales ploi. La munte va ninge viscolit, temporar mai abundent. Vântul va avea intensificări în toate zonele, în special pe parcursul zilei, cu viteze mai mari la munte, unde vor depăşi 80…100 km/h, precum şi în sudul şi estul ţării, cu rafale ce vor înregistra local peste 60…65 km/h.

Prognoza meteo Bucureşti. Ploi şi temperaturi scăzute de Paştele Catolic
București

Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, mai ales ziua, cu rafale de 45…55 km/h. Trecător vor fi posibile ploi slabe. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.

PROGNOZA METEO Tendinţa Evoluţiei Vremii pentru zilele de JOI, VINERI, SAMBATA, conform ANM

În Țară

Deşi în creştere uşoară de la o zi la alta, valorile de temperatură vor caracteriza o vreme mai rece decât normal. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în prima zi.

București

Deşi valorile termice vor fi în creştere uşoară şi treptată, vremea se va menţine mai rece decât normal în prima parte a lunii aprilie. Vor fi posibile ploi de scurtă durată.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă