Prognoza meteo 31 octombrie 2021. Vreme închisă, cu ploi slabe sau burniţă. De miercuri, se încălzeşte

4 săptămâni in urmă 24

La noapte, cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice, în timp ce, în restul zonelor nebulozitatea de tip stratiform va persista, pe alocuri va fi ceață și izolat burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali, cu viteze la rafală în general de 55…70 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între -1 și 10 grade, mai scăzute în zonele depresionare din estul Transilvaniei spre -6 grade.

În Bucureşti, nebulozitatea de nivel jos va persista, vor fi condiții de ceață și trecător de burniță. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 4…6 grade.

Prognoza meteo 31 octombrie 2021

În ţară, vremea va fi frumoasă în regiunile intracarpatice, unde cerul va fi mai mult senin. În restul teritoriului nebulozitatea joasă va persista, iar pe arii restrânse, trecător se vor semnala ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în sudul Banatului și la munte, în special la altitudini mari, iar ziua și în nord-est dar la intensități mult mai mici.

Temperaturile maxime, în scădere ușoară față de intervalul anterior, se vor încadra între 11 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 grade în estul Transilvaniei și în jurul a 10 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceață.

În Bucureşti, vremea va fi închisă, dimineața vor fi condiții de ceață, iar în a doua parte a intervalului probabilitatea pentru ploi slabe sau burniță va fi în creștere. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO noiembrie 2021. Ora de iarnă aduce temperaturi mai scăzute

Prognoza meteo 1 noiembrie 2021

În ţară, în regiunile extracarpatice, vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate joasă în cea mai mare parte a intervalului și trecător ploi slabe sau burniță pe suprafețe mici. În restul teritoriului, cerul se va înnora treptat îndeosebi din a doua parte a nopții, iar în restul intervalului va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în sud vest și la munte, iar ziua și în nord-est dar la viteze mai mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Dimineața, în zonele joase de relief, izolat va fi ceață.

În Bucureşti, vremea se va menține închisă, și trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo 2 noiembrie 2021

În ţară, vremea va fi în general închisă, cu precădere pe parcursul zilei. În sud-vestul, vestul și nord-vestul țării vor fi mai ales averse, iar în restul teritoriului va ploua slab sau va burnița, cu caracter local, în special în prima parte a intervalului. Seara și noaptea, la altitudini foarte mari, se pot semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, iar temporar și cu viteze mai mici și în vest, centru și est. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 10 grade. Pe arii restrânse se va forma ceață.

În Bucureşti, vremea va fi în general închisă pe parcursul zilei când trecător va ploua slab. Seara și noaptea cerul va deveni variabil, dar va crește probabilitatea de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 3…6 grade.

Prognoza meteo 3 noiembrie 2021

În ţară, vremea se va încălzi în cea mai mare parte. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în partea a doua a intervalului când, local în vest și nord-vest și izolat în centrul teritoriului se vor semnala averse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și la munte, cu viteze mai mari pe creste, în special ale Carpaților Meridionali.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 13 grade. Dimineața și mai ales noaptea, se va semnala ceață, iar cel mai probabil în est și sud-est asociată cu burniță.

În Bucureşti, valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în partea a doua a intervalului, când va crește probabilitatea de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat.

Prognoza meteo 4, 5, 6 noiembrie 2021

Vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu precădere în primele două zile din interval. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în regiunile vestice, nordice și centrale, conform ANM.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO. ANM anunţă lapoviţă şi ninsori din noiembrie

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă