PROGNOZA METEO 19 FEBRUARIE. Ninsoare la munte și precipitații în vestul României. Cum va fi vremea în Capitală

1 lună in urmă 2

PROGNOZA METEO 19 FEBRUARIE. Valorile termice vor fi mai mici decât în intervalul anterior, cu precădere în Moldova și în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor caracteriza o vreme geroasă. Temperaturile minime se vor situa între -15 și 1 grad, mai coborâte până în jurul a -18 grade în nordul Moldovei. Cerul va fi variabil, cu înnorări și precipitații slabe, sub formă de ninsoare, local în Carpații Meridionali și Orientali și pe arii restrânse, mixte, în regiunile sudice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est, viteze de 45…55 km/h, dar și pe crestele montane, cu rafale de 60…70 km/h. Pe areale mici va fi ceață asociată cu depunere de chiciură.

În București, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general moderat (rafale de 40…50 km/h). Temperatura minimă va fi de -6…-4 grade.

Citește și: Prognoza meteo lunară. Vreme rece în februarie fără prea multe precipitaţii. Cum va fi vremea în martie

Vineri, vremea va fi rece în regiunile extracarpatice, precum și în estul Transilvaniei, chiar geroasă dimineața în jumătatea de nord a Moldovei și în depresiuni. În restul teritoriului valorile termice se vor situa ușor peste cele caracteristice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade în nordul Moldovei și în jurul a 10 grade în Banat, iar cele minime, în general, între -6 și 2 grade. Cerul va fi temporar noros pe parcursul zilei, dar spre seară și noaptea aria nebulozității și a precipitațiilor se va extinde, astfel că acestea se vor semnala în jumătatea nordică a țării și izolat în rest. La munte va ninge, în Moldova, Dobrogea și Muntenia vor predomina ninsorile, în Banat și Crișana vor fi mai ales ploi, iar în celelalte zone precipitații mixte. Pe arii restrânse se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări pe crestele montane. Pe suprafețe mici, mai ales dimineaţa, se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.

În București, vremea va fi rece, astfel încât temperatura maximă, mai scăzută față de ziua precedentă, va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -5…-3 grade. Cerul va avea înnorări temporare, mai persistente în prima parte a zilei și noaptea, dar condiţiile de fulguială vor fi reduse. Vântul va sufla moderat la începutul intervalului, apoi va deveni în general slab.

PROGNOZA METEO 19 FEBRUARIE. Sâmbătă, cerul, variabil în extremitatea de nord-vest a țării, va avea înnorări și se vor semnala precipitații, cu precădere pe parcursul zilei, în rest. Acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte și în Moldova, predominant ploi în Banat și Oltenia și mixte în rest. Pe arii restrânse se va forma polei. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -7 și 2 grade, ușor mai scăzute în depresiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sud-est. Dimineața și mai ales noaptea vor fi condiții să se formeze ceață.

În București, vremea va fi în ușoară încălzire, astfel încât temperatura maximă va fi de 2…4 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad. Cerul va avea înnorări și, trecător, vor fi precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla slab până la moderat. Spre sfârșitul nopții vor fi condiții de ceață.

Duminică, vremea va fi caldă pentru această dată în vestul, nordul și centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte și normală termic în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3…5 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei şi 11…12 grade în Banat și Crișana, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -11 grade. Cerul va fi variabil, dar în primele ore ale zilei și noaptea, în zonele joase de relief, mai ales din estul și sudul țării, va fi ceață sau nori de nivel jos. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu unele intensificări pe crestele montane înalte.

În București, vremea va deveni normală termic pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 5…7 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad. Cerul va fi temporar noros și vântul va sufla slab până la moderat. Dimineața și, mai ales, noaptea, vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO 19 FEBRUARIE. Luni, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 5…8 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 14…15 grade în Banat și Crișana, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -8 și 5 grade. Cerul va fi variabil, dar dimineața și, posibil, noaptea, va fi ceață local în est și sud și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări izolate pe crestele montane.

În București, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10…12 grade, iar cea minimă de -2…0 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Tendinţa Evoluţiei Vremii pentru zilele de MARTI, MIERCURI si JOI

În țară, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Îndeosebi în cursul nopților și al dimineților, în zonele joase de relief va fi ceață, asociată izolat cu burniță.

În București, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, iar condițiile de ploaie vor fi reduse.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă