PROGNOZA METEO 14 august. Weekend de foc în toată ţara, urmat de două zile de caniculă

2 luni in urmă 18

PROGNOZA METEO 14 august. Sâmbătă, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în Banat, sudul Crișanei, Oltenia și sud-vestul Munteniei, unde disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil la munte, unde doar izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26…27 de grade pe litoral și 34…36 de grade în sud-vest, iar cele minime se vor situa între 8 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în Dealurile de Vest. La sfârşitul nopţii, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

La București, sâmbătă, vremea se va menține frumoasă, dar călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

Duminică, vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, local caniculară la amiază în jumătatea de sud-vest, unde disconfortul termic se va acccentua. Temperaturile maxime se vor încadra între 27…28 de grade pe litoral și 36…37 de grade în Banat și sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni și 23 de grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza la munte, iar în nord-vest și noaptea, unde pe alocuri vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. Spre dimineață, izolat, se va semnala ceață.

Şi la București, duminică, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară la amiază, iar disconfortul termic se va accentua. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

Citeşte şi Un nou val de caniculă în România. A fost emisă alertă cod galben pentru opt judeţe

PROGNOZA METEO 14 august. Luni, valul de căldură se va intensifica și se va extinde, cuprinzând majoritatea regiunilor, dar îndeosebi în Oltenia, Muntenia, Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei, unde va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor încadra între 27…28 de grade pe litoral și în jurul a 38 de grade în sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni și 25…26 de grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile vest – nord-vestice, iar în orele amiezii și pe cele centrale, precum și zona montană, unde vor fi înnorări și, pe alocuri, ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele înalte de munte şi, izolat, în regiunile vestice, mai ales în a doua parte a intervalului.

La București, luni, vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în orele amiezii. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Marţi, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în jumătatea de sud a teritoriului, iar disconfortul termic se va menține accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în vestul, centrul și nordul țării, iar noaptea și în sud și est. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, pe alocuri grindină și vijelii. Vântul va avea intensificări atât în timpul ploilor, ziua pe arii restrânse în Dobrogea, cât și, susținute, mai ales noaptea, la munte.

La București, marţi, vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic accentuat va persista. Temperatura maximă se va situa în jurul a 36 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, anunţă ANM.

Citeşte şi Prognoza meteo ANM. Cum va fi vremea în a doua jumătate din august şi începutul lui septembrie

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă