Profiturile companiilor listate pe Wall Street, în creştere istorică. 2022 se anunţă extrem de bun pentru domeniul energetic și comunicații ANALIZĂ

3 săptămâni in urmă 26

Bursa americană de acțiuni a arătat investitorilor cea mai ridicată rată de profitabilitate din istorie, în 2021, alături de o creștere record a veniturilor, potrivit Senior Broker la TradeVille, Mihai Nichisoiu.

Astfel, profiturile companiilor listate pe Wall Street au fost mai mari cu 45% faţă de anul precedent, în condițiile în care cifrele de afaceri au crescut cu aproape 16%.

Toate cele 11 sectoare din structura indicelui S&P 500 (este un indice bursier care conține 500 de companii publice mari, majoritatea americane. Indicele este realizat de compania Standard & Poor's, divizie a McGraw-Hill) au înregistrat creșteri atât ale profiturilor, cât și ale veniturilor în 2021.

Indicele S&P 500 s-a apreciat cu 24%

Cinci dintre cele mai valoroase companii din structura indicelui, anume Microsoft, Nvidia, Apple, Alphabet și Tesla, au contribuit cu aproape o treime din performanta bursei americane în ansamblu.

Din punct de vedere al profitabilităţii, sectoarele de top au fost energia, industria, producătorii de materiale, producătorii de bunuri destinate consumului discreționar și instituțiile financiare. Referitor la venituri, sectoarele dominante au fost energia și producătorii de materiale.

Creștere substanțială a dividendelor plătite investitorilor de către companiile listate, în 2021

Marja neta de profit realizată de companiile din indicele S&P 500 a fost la rândul sau una record, de 12,6%, dar FactSet (una dintre cele mai prestigioase agenții de analiza bursiera din lume) estimează o creștere a acesteia la 12,8%, în 2022.

“Revenirea în forță a profiturilor pe Wall Street s-a făcut simțită încă de la primul sezon de raportări din acest an. Să ne amintim, în ianuarie eram la doar câteva săptămâni distanta de la autorizarea primului vaccin anti-Covid și victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din Statele Unite.

Spre mijlocul acestui an am văzut nu doar profituri și venituri record pe Wall Street, ci și o creștere substanțială a dividendelor plătite investitorilor de către companiile listate”, a mai indicat analistul TradeVille.

FactSet: anul viitor este estimată o creștere a profiturilor de peste 9%

Pentru primele doua trimestre din 2022, FactSet anticipează creșteri ale profiturilor de 6,2% (în primul trimestru), respectiv 4,1% (în al doilea trimestru), alături de venituri mai mari cu 9,5%, respectiv 7,5% (comparativ cu perioadele similare din 2021). Pentru întregul an 2022, este estimata o creștere a profiturilor de peste 9%, în condițiile unor cifre de afaceri mai mari cu 7,5%.

În prezent, indicele S&P 500 se tranzacționează la 4,650 de puncte, adică la un multiplu de 21 fata de profiturile anticipate pentru următoarele 12 luni. Valoarea este superioara mediei ultimilor 5 ani (18,5) și mediei ultimilor 10 ani (16,6).

FactSet estimează că, la finalul anului 2022, indicele S&P 500 ar putea fi cotat la peste 5,200 de puncte, marcând o apreciere de 12% faţă de nivelul curent. Potrivit FactSet, sectoarele cu cele mai mari aprecieri ar putea fi serviciile de comunicații (+22%) și energia (19%).

“Multiplii la care se tranzacționează în prezent indicele S&P 500 ar putea fi considerați drept mari în raport cu istoria ultimelor decade, dar parcurgem o lunga perioada de timp în care dobânzile bancare rămân la niveluri excepțional de mici.

Este destul de puțin probabil că Rezerva Federala să devina abrupt o instituție ostila bursei americane de acțiuni, fie prin intermediul unor creșteri accelerate ale dobânzilor, fie prin retragerea prematura și totala a altor forme de stimulare a economiei americane și a piețelor de capital”, a conchis Mihai Nichisoiu.

Citeste si:

 avantajul ratei real negative din România și perspectivele de la nivel global

România a început anul 2021 cu o dobândă de referință de 1,5%, redusă în prima ședință a anului din ianuarie la 1,25% iar Banca Națională a României (BNR) a făcut turnura abia în...

 avantajul ratei real negative din România și perspectivele de la nivel global

România a început anul 2021 cu o dobândă de referință de 1,5%, redusă în prima ședință a anului din ianuarie la 1,25% iar Banca Națională a României (BNR) a făcut turnura abia în...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă