Profesoară de biologie din SUA, arestată după ce a vaccinat un elev contra Covid-19

2 săptămâni in urmă 11

O profesoară din New York, fără vreo calificare medicală oficială, a fost arestată după ce a vaccinat anti-COVID-19 un elev, informează BBC News, preluat de Agerpres.

Potrivit poliţiei, Laura Russo i-a administrat elevului serul la domiciliul său, deşi nu avea autorizaţie legală de a administra vaccinuri şi nici consimţământul părinţilor băiatului.

Profesoara, în vârstă de 54 de ani, care predă biologie, a fost reţinută în ajunul Anului Nou şi riscă patru ani de închisoare dacă va fi condamnată.

Băiatul, în vârstă de 17 ani, şi-ar fi dorit să se vaccineze.

Poliţia susţine că nu este clar cum a obţinut Russo presupusul vaccin anti-COVID-19 sau ce marcă este acesta. În prezent, vaccinul de la Pfizer-BioNTech este singurul autorizat pentru americanii sub 18 ani.

Momentul vaccinării a fost filmat, iar pe înregistrare Russo pare să-i spună adolescentului: "Vei fi bine, sper".

Oficialii au declarat că părinţii băiatului au sunat la poliţia din Nassau County după ce acesta a venit acasă şi le-a spus ce s-a întâmplat.

Conducerea liceului Herricks High School, unde preda Russo, a declarat că în urma acestui incident petrecut în Long Island profesoara a fost retrasă de la ore în aşteptarea rezultatului anchetei.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă