Producătorii de lactate: Piaţa a ajuns la 1,5 miliarde euro în 2020, în creştere cu 15%. A crescut consumul local, datorită restricționării călătoriilor și întoarcerii românilor din străinătate

2 săptămâni in urmă 25

Piaţa lactatelor a ajuns la aproape 1,5 miliarde euro în valoare, în 2020, cu un avans de 15% faţă de anul 2019, şi aproximativ 631.000 de tone în volum, în creştere cu 11% faţă de anul 2019, au declarat pentru News.ro, reprezentanţii Lactalis România şi Artesana, care au mai spus că, în 2020, consumul local a crescut după ce au fost restricţionate călătoriile şi s-au întors românii din străinătate.

„Piaţa lactatelor a ajuns la aproape 1,5 miliarde euro în valoare, în 2020, cu un avans de 15% faţă de anul 2019, şi aproximativ 631.000 de tone în volum, în creştere cu 11% faţă de anul 2019. Creşterea, în condiţiile economice ceva mai austere faţă de anul precedent, vine pe fondul creşterii consumului şi producţiei interne, determinate de pandemie. Pentru că include alimente de bază, proaspete, de termene de valabilitate relativ scurte si de foarte multe sortimente locale, tradiţionale care nu pot fi produse decât local, piaţa lactatelor nu este atât de mult supusă globalizării, astfel că în situaţii cum este cea generată de pandemie, producţia indigenă creşte, iar exporturile scad. La această evoluţie ascendentă s-a adăugat şi creşterea consumului local, determinată de restricţionarea călătoriilor şi întoarcerea românilor din străinătate”, a declarat pentru News.ro, directorul general al Lactalis România, grupul care cuprinde companiile româneşti de lactate Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, Giampaolo Manzonetto.

În acelaşi timp, cofondatorul producătorului de lactate artizanale Artesana, Daniel Donici, a declarat pentru News.ro că piaţa produselor lactate a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani, ajungând la o valoare de aproximativ 5,4 miliarde de lei în 2020. “Conform unui studiu Nielsen publicat la sfârşitul anului trecut, piaţa lactatelor a crescut valoric cu aproximativ 15% în 2020 faţă de anul anterior”, a completat Donici.

Citește integral pe economedia.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă