Procurorul General al Republicii Moldova nu rezolvă de ani de zile dosarele mari de corupție, dar a amenințat-o voalat pe președintele Maia Sandu

2 luni in urmă 24

Procurorul General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a denunțat joi în cadrul unui briefing de presă, presupuse presiuni care s-ar face din partea actualei puteri asupra instituției pe care o conduce și a amenințat voalat că va demara cercetări în cazul dosarului „furtul miliardului” asupra președintelui Maia Sandu, care făcea parte din Guvernul de atunci, în 2014, în calitate de ministrul al Educației.

În realitate, lui Stoianoglu i s-a cerut de către actuala putere să rezolve marile dosare de corupție. În acestea sunt implicate nume sonore de oligarhi, fugiți acum din Republica Moldova chiar cu complicitatea unor instituțiile ale statului: Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Veaceaslav Platon. Toți sunt asociați cu dosarul „furtul miliardului” și dosarul „Landromatul rusesc” prin care s-au spălat spălat numai în Republica Moldova peste 20 de miliarde de dolari dintr-un total de peste 80 de miliarde de dolari.

De asemenea, Stoianoglo s- a arătat iritat de faptul că majoritatea parlamentară a introdus recent și a votat în prima lectură un proiect de lege prin care Procurorul General poate fi evaluat și eventual demis în cazul nerespectării sarcinilor de serviciu care îi revin odată cu această funcție.

„Constatăm, cu dezamăgire că, scopul acestor modificări nu are nimic în comun cu consolidarea capacităților instituționale, eficientizarea activității, restabilirea legalității și ordinii de drept în stat. Este absolut evident că prin aceste modificări guvernarea introduce mecanisme și pârghii care i-ar permite subordonarea Procuraturii și influențarea politică a deciziilor procesuale. O atare presiune asupra Procuraturii este inadmisibilă, întrucât contravine statutului Procuraturii în oricare stat democratic… Procuratura se adresează Comisiei de la Veneția, Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni al Consiliului Europei, Asociației Internaționale a Procurorilor și corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova solicitându-le punctul de vedere în contextul modificărilor adoptate în regim alert de majoritatea parlamentară, care vin să submineze independența procurorilor în avantajul factorului politic”, a declarat el.

Război deschis cu Maia Sandu

Stoianoglo nu a participat la ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate, organizată pe 10 august, pe motiv că se află în vacanță, în schimb a criticat convocarea sa la această ședință, cu toate că acest lucru s-a făcut în termeni legali.

„Ședințele Consiliului Suprem de Securitate se convocau strict pentru ca Procurorul General să fie ”raportor de serviciu” pe dosare sensibile și spețe individuale. Tentativele mele de a explica faptul că examinarea unor dosare penale nu intră în competența CSS și că acest lucru reprezintă o ingerință în activitatea de urmărire penală, lucru interzis prin lege, au fost brutal combătute prin unicul argument: incompetență și lipsă de eficiență din partea Procuraturii”, a declarat Stoianoglu.

El a mai spus că unicul scop urmărit prin ultima ședință a CSS a fost de a ataca și acuza Procuratura de lipsă de eficiență și, respectiv, de a iniția modificările legislative pentru demiterea Procurorului General”.

„Planul a fost transpus în realitate imediat după ședința CSS din 10 august, Ministrul Justiției prezentând și proiectul legii pregătit din timp. Fără precedent au fost și acuzațiile de la ultima ședință a CSS aduse Procurorului General interimar, după ce a fost asaltat cu întrebări pe dosare concrete de către reprezentanții executivului și ai ONG-urilor care fac parte din componența CSS”, a spus el.

În realitate, ședința a avut ca scop informarea din partea șefilor de direcții din Procuratură despre mersul dosarelor de mare corupție din Republica Moldova. De menționat este că în mandatul său de circa doi ani de zile, Stoianoglo și subordonații săi nu au demarat acțiuni de prindere și tragerea la răspundere a vinovaților din marile dosare de corupție.

Cum l-a lăsat Stoianoglo să fugă pe Platon, fostul său partener de afaceri în Ucraina

În schimb, Stoianoglo a dispus retragerea acuzațiilor împotriva controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, dovedit de raportul Kroll va fiind implicat în „furtul miliardului”, dar și de investigații anterior în dosarul „Landromatul rusesc”.

Veaceslav Platon a fost eliberat din arest pe 15 iunie 2020, după ce demersul de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost admis.

Cu circa o lună înainte, pe 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică. Platon fusese condamnat la 18 ani de închisoareîn aprilie 2017 în dosarul „furtul miliardului”. Acesta este învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

Președintele Maia Sandu a declarat recent că Platon trebuie ținut sub supraveghere, deoarece acesta mai figurează și în alte dosare de corupție și că justiția trebuie să-și facă treabă în acest sens. Platon a fost unul dintre cei mai aprigi critici ai Maiei Sandu în campania electorală pentru parlamentare.

Imediat după ce pro-european Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus în trecut de Maia Sandu, a câștigat alegerile parlamentare, Veaceslav Platon a părăsit nestringherit Republica Moldova, deși mai figura și în alte dosare de corupție.

Presa a dezvăluit relațiile de afaceri și prietenie între Stoianoglo și Platon și firmele soției lui Stoianoglo din Ucraina în conexie cu controversatul om de afaceri.

Actualul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco a reacționat atunci pe pagina sa de Facebook denunțând nonșalanța cu care procurorii l-au lăsat pe Platon să părăsească țara.

„Este o bătaie de joc că Platon a fost lăsat să părăsească liber Republica Moldova. Or, din câte se știe, acesta figurează în mai multe dosare penale gestionate de procurori, astfel încât cel puțin o interdicție de a părăsi țara era obligatorie. Nu știu ce explicații va găsi și de această dată procurorul general, dar sunt aproape sigur că așa ceva nu se putea face fără acceptul lui”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

El a lansat o serie de acuze la adresa lui Stoianoglo. „Dar persoane care le permit pușcăriabililor de calibru mondial să fugă nestingherit din țară nu pot a priori să reformeze justiția și să lupte cu corupția. Adică nu pot face dreptate așa cum a cerut poporul Republicii Moldova în cadrul scrutinului din 11 iulie 2021”, a mai scris atunci Litvinenco.

De asemenea, și președintele Maia Sandu a declarat recent că Platon trebuie ținut sub supraveghere, deoarece acesta mai figurează și în alte dosare de corupție și că justiția trebuie să-și facă treabă în acest sens.

Platon a fost unul dintre cei mai aprigi critici ai Maiei Sandu în campania electorală pentru parlamentare și chiar a coordonat o „fermă de troli” care ar a dus o campanie de „black PR” împotriva Maiei Sandu, fermă descoperită de cei de la Serviciul de Informații din Republica Moldova, dar în cazul căreia procurorii nu au ridicat, din nou, toate probleme găsite în locație, anume calculatoarele de lucru. Aceștia au ridicat numai două telefoane mobile.

Foto: Președintele Maia Sandu (dreapta) într-o convorbire cu Procurorul General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, în decembrie 2020. Sursa/Facebook Administrația Prezidențială din Republica Moldova 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă