Procurorii germani se confruntă cu o problemă inedită: au confiscat bitcoini în valoare de peste 50 de milioane de euro dar degeaba

2 luni in urmă 1

Procurorii germani au confiscat bitcoini în valoare de peste 50 de milioane de euro de la un infractor însă au o problemă: nu pot debloca banii fiindcă acesta refuză să le dea parola, relatează Reuters.

Bărbatul a fost condamnat la închisoare și și-a ispășit între timp pedeapsa, păstrând tăcerea în timpul tentativelor repetate ale poliției de a ghici parola care le-ar permite să acceseze peste 1.700 de bitcoini, a anunțat un procuror din orășelul bavarez Kempten

„L-am întrebat dar n-a vrut să spună”, a declarat procurorul Sebastian Murer vineri, adăugând că „poate nu știe [parola]”.

Bitcoinii sunt păstrați într-un program denumit portofel digital securizat prin criptare. Odată pierdută parola, utilizatorii nu mai pot accesa portofelul.

Bărbatul fusese condamnat la peste doi ani de închisoare pentru instalarea pe ascuns a unor programe care să mineze bitcoini pe calculatoarele altor persoane.

Valoarea bitcoinilor deținuți de acesta ar fi fost doar o fracțiune din cea actuală în momentul în care bărbatul a ajuns în spatele gratiilor.

Prețul bitcoin a explodat în ultimul an, atingând un nivel record de peste 42.000 de dolari în luna ianuarie. Vineri acesta era tranzacționat cu mai mult de 37.000 de dolari, potrivit website-ului de specialitate Coindesk.

Procurorii bavarezi au anunțat că au luat măsuri pentru a se asigura că nici infractorul nu poate accesa „comoara”.

Citește și:

”Disperat”. Un programator din San Francisco mai are doar 2 încercări pentru a accesa hard-disk-ul pe care are bitcoins de 240 de milioane de dolari
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă