Problemele persistă la granița cu Bulgaria. Cozi în punctele de frontieră Vama Veche și Negru Vodă

2 luni in urmă 22

Aglomerația la punctele de intrare în țară de la malul mării continuă și joi după ce și în weekend cei care se întorceau în țară au așteptat zeci de minute în punctele de trecere a graniței de la Vama Veche și Negru Vodă. Reprezentanții poliției de frontieră au transmis pentru Libertatea că aglomerația este cauzată de infrastructura limitată a celor două puncte.

„Timpii de așteptare sunt de 30 de minute atât pe intrare, cât și pe ieșire. Timpii variază în funcție de intervalul orar, ajung și la 50-60 de minute”, a transmis, pentru Libertatea, inspector principal de poliție Ene Andrei.

Cozile au fost semnalate și de jurnalistul Vitalie Cojocaru, pe pagina personală de Facebook, care a citat mărturii ale românilor care au așteptat și 80-100 de minute.

Poliția de Frontieră transmite că funcționează la capacitatea maximă, aglomerația fiind cauzată de numărul ridicat de persoane care folosesc punctul de trecere a frontierei cu o infrastructură rutieră redusă.

„Timpii sunt în general de 30 de minute pentru că este luna august, luna concediilor, și atât permite infrastructura rutieră a punctului, atâtea benzi sunt și nu putem introduce mai multe mașini sau artiere decât sunt construite”, a precizat Ene Andrei pentru Libertatea.

Cozi uriașe la intrarea în țară dinspre Bulgaria au fost înregistrate și în weekend când cei care reveneau în România au așteptat și peste 90 de minute. Situații similare au fost raportate și în alte puncte de trecere a frontierei din țară, iar în vama Nădlac se aștepta sâmbătă și peste 150 de minute.

Poliția de frontieră îndeamnă românii să folosească toate punctele de trecere a frontierei și să se informeze privind timpii de așteptare de pe aplicația de trafic online.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă