Probleme mari pentru un club din Liga 1. Jucători neplătiți de 4 luni și amenințări cu insolvență. Doi fotbaliști pot ajunge gratis la FCSB | EXCLUSIV

3 săptămâni in urmă 7

Chiar dacă în clasament este pe locul 11 și situația nu pare una disperată, Gaz Metan Mediaș are mari probleme financiare, iar restul sezonului ar putea fi afectat de acest aspect.

ProSport a aflat că formația antrenată de Ilie Poenaru are datorii mari ce vor afecta lotul de jucători și vor periclita șansele echipei de a rămâne în prima ligă, dacă nu se rezolvă în cel mai scurt timp.

Prima problemă: salariile neplătite

Cea mai acută problemă cu care se confruntă echipa o reprezintă întârzierile salariale. Din informațiile noastre, sunt 4 luni de când jucătorii nu au mai văzut niciun salariu, iar răbdarea acestora este pe final. Asta pentru că promisiuni și date limite în care își vor primi restanțele au tot fost, dar conducătorii nu le-au onorat. Sunt jucători care vor să-și depună memorii pentru a deveni liberi, mai ales că se apropie „fereastra” de transferuri, iar unii dintre ei au oferte.

Drum liber către FCSB pentru Deaconu și Yuri

Astfel, Gaz Metan ar putea să-i piardă pe cei mai importanți jucători ai echipei. Ronaldo Deaconu este pe lista de transferuri a celor de la FCSB, iar dacă mijlocașul ar fi declarat liber de contract din pricina salariilor neachitate, așa cum cere regulamentul pentru minim 3 luni de întârziere, Gigi Becali l-ar putea lua gratis. În aceeași situație se află și Yuri, fundașul brazilian de care s-a interesat în trecut CFR Cluj și care a ajuns și pe „radarul” celor de la FCSB, în actualul sezon.

A doua problemă: ANAF cere reintrarea în insolvență

Salariile neachitate jucătorilor nu reprezintă singura problemă pe care conducătorii Gazului încearcă să o rezolve de urgență. În paralel are loc un proces la Curte de Apel, în care se cere ca Gaz Metan Mediaș să reintre în insolvență. Mai precis se contestă decizia de ieșire din insolvență care datează din iulie 2020.

Chiar ANAF contestă această decizie a Tribunalului. Instituția susține că și-a recuperat datoriile stipulate la masa credală, la data intrării societății în insolvență, dar că pe durata procedurii de insolvență clubul a acumulat alte datorii ce nu au fost încă achitate. La ultima înfățișare de la Curtea de Apel, pe 2 noiembrie, s-a decis amânarea până pe 7 decembrie. Este data la care Gaz Metan poate intra din nou în insolvență, iar jucătorii vor rămâne cu salariile neachitate cel mai probabil până când se va da o decizie în acest caz.

 

The post Probleme mari pentru un club din Liga 1. Jucători neplătiți de 4 luni și amenințări cu insolvență. Doi fotbaliști pot ajunge gratis la FCSB | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă