Prioritizarea personalului din Educație la vaccinarea anti-Covid NU se concretizează. Ministrul Educației, CONTRAZIS de Valeriu Gheorghiță: "Nu se modifică strategia"

3 săptămâni in urmă 1

Reluare cursuri șoliReluare cursuri șoli

Școala a început de numai trei zile, iar numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul personalului din unitățile de învățământ și a elevilor a explodat, cifrele modificându-se de la o oră la alta. În prezent, toți ochi sunt ațintiți asupra ședinței de la Palatul Cotroceni la care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost convocat de președintele Klaus Iohannis. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, spune că strategia de vaccinare nu se va schimba. Asta înseamnă că posibilitatea ca personalul din învățământ să aibă, din a doua jumătate a acestei luni, „prioritate sistemică” în cadrul campaniei de vaccinare din țara noastră nu mai stă în picioare, așa cum a anunțat anterior Cîmpeanu

JOI, 11 FEBRUARIE 2021, 14:53

SURSĂ: Realitatea.NET

AUTOR: Dana Baragan

“Nu se modifică strategia. Dacă se modifica ceva, anunțam acest lucru. Nu vor fi cabinete de vaccinare special destinate pentru personalul din învățământ și nici locuri rezervate în platformă. Am transmis că, în această etapă, din 15 februarie, personalul din învățământ se poate programa pe locurile disponibile în platformă în cele 180 de cabinete de vaccinare. Pentru acest lucru directorii unităților de învățământ trebuie să se preocupe de programarea personalului propriu în aceste centre de vaccinare”, a afirmat, astăzi, Valeriu Gheorghiță, pentru un post radio. 

Rugat să precizeze cu claritate dacă acest lucru înseamnă că nu se schimbă nimic în ce-i privește pe angajații din Educație, Gheorghiță a precizat că a avut mai multe discuții cu ministrul Educației, subliniind însă că strategia de vaccinare "s-a luat în calcul înainte de deschiderea școlilor, însă, ținând cont de numărul limitat de doze, nu am putut da curs aceelei strategii".

"În aceste condiții, când deja peste 110.000 de persoane din învățământ sunt programate, nu se mai justifica crearea unor linii separate pentru vaccinarea personalului din unitățile școlare", a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare. 

Până în prezent, ministrul Educației nu a explica la ce anume s-a referit atunci când a anunțat prioritatea sistemică la vaccinare pentru angajații din Educație.

Citește și EXPLOZIE de cazuri cu COVID-19 în școli. Peste O SUTĂ de elevi și profesori infectați! Sorin Cămpeanu: "E vorba și de o anumită lipsă de responsabilitate"

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă