Prințul Philip și regina Elisabeta, cea mai lungă poveste de dragoste din istoria monarhiei britanice

4 săptămâni in urmă 18

Ziua de 9 aprilie 2021 intră în istoria familiei regale a Marii Britanii ca una dintre cele mai triste zile: Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, și-a pierdut soțul, pe prințul Philip, bărbatul pe care îl cunoștea de 87 de ani și cu care era căsătorită de 73 de ani.

„El a fost, pur și simplu, forța mea și a rămas în toți acești ani”. Acestea au fost cuvintele reginei Elisabeta a II-a, când și-a descris soțul la aniversarea nunții lor de aur în anul 1997, potrivit historyextra.com.

Întâlnirea reginei Elisabeta cu Prințul Philip, acum 87 de ani

Elisabeta avea 8 ani când l-a întâlnit prima oară pe Philip, la nunta Prințese Marina a Greciei și a Danemarcei (verișoara lui Philip) cu Prințul George, duce de Kent (unchiul Elisabetei), în anul 1934.

Cinci ani mai târziu, în timpul unei vizite făcute de Regele George al VI-lea la colegiul naval din Dartmouth, Elisabeta, 13 ani și Philip, 18 ani, s-au întâlnit din nou, scrie historyextra.com.

Prințul Philip și regina Elisabeta, cea mai lungă poveste de dragoste din istoria monarhiei britaniceFoto Hepta

Acela a fost momentul în care Elisabeta s-a îndrăgostit de viitorul ei soț. Cei doi, verișori de gradul trei prin regina Victoria și verișori de gradul doi prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei, au început să-și scrie scrisori.

În 1946, Philip i-a cerut regelui George VI mâna fiicei sale. Regele a fost de acord cu o singură condiție: ca anunțul logodnei să fie făcut când Elisabeta împlinește 21 de ani.

Atât regele, cât și soția lui, Regina Elisabeta, erau reticenți în aprobarea căsătoriei de teamă că fiica lor ar fi „prea tânără”. Dar temerile lor erau legate și de modul în care Philip, care s-a născut în Grecia, se considera danez și avea relații germane, ar fi fost acceptat ca membru al familiei regale a Marii Britanii.

După ce logodna celor doi a fost anunțată public pe 10 iulie 1947, Philip a renunțat însă la titlurile regale grecești și daneze și s-a convertit la anglicanism. El a adoptat numele Mountbatten din familia mamei lui, devenind cunoscut drept locotenentul Philip Mountbatten.

Mai târziu, în ajunul nunții lor, regele George i-a conferit titlurile de duce de Edinburgh, conte de Merioneth și baron Greenwich.

Căsătoria reginei Elisabeta cu prințul Philip, cel mai lung mariaj al unui suveran britanic

Nunta prințului Philip cu Elisabeta a avut loc pe 20 noiembrie 1947, în catedrala Westminster Abbey din Londra, acolo unde, 64 de ani mai târziu, avea să se căsătorească și nepotul reginei, Prințul William, cu Kate Middleton.

Prințul Philip și regina Elisabeta, cea mai lungă poveste de dragoste din istoria monarhiei britaniceFoto Profimedia

Ceremonia a fost înregistrată și difuzată de radio BBC, fiind ascultată de 200 de milioane de oameni.

Evenimentul a fost marcat de câteva incidente minore: tiara pe care Elisabeta trebuia să o poarte s-a rupt în ziua nunții s-a rupt, iar prințul Philip a fost oprit de polițiști în trafic, pentru că mergea cu viteză în centrul Londrei, încercând să ajungă la cina de repetiție, cu o zi înaintea nunții. „Îmi pare rău, domnule ofițer, dar încerc să ajung la întâlnirea cu Arhiepiscopul de Canterbury”, le-a spus prințul Philip polițiștilor.

Din cauza situației postbelice, rudele germane ale Ducelui de Edinburgh nu au fost invitate la nuntă. De asemenea, Ducele de Windsor, fostul rege Edward al VIII-lea, care abdicase în 1938, nu a fost nici el invitat.

Într-un discurs ținut în dimineața nunții, Regele George al VI-a a descris uniunea dintre cei doi ca pe o adevărată poveste de dragoste: „Fiica noastră se căsătorește cu bărbatul pe care îl iubește”, a spus el.

Prințul Philip și regina Elisabeta, cea mai lungă poveste de dragoste din istoria monarhiei britanice Regina Elisabeta, prințul Philip, în poză alături de Regele George al VI-a lea, soția sa, și alți membrii ai familiei regale, la nunta cuplului (foto Hepta)

Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, a salutat evenimentul pe care l-a descris astfel: „o pată de culoare pe drumul greu pe care trebuie să îl parcurgem” – referindu-se, fără îndoială, la climatul britanic de după război.

Prințul Philip, ofițer în marină vs soțul reginei

După ce s-au căsătorit și înainte ca Elisabeta să devină regină, cuplul a deținut o reședință regală în Malta în perioada 1949–1951, unde prințul Philip era staționat ca ofițer în Marina Regală.

Ca surpriză pentru aniversarea lor de 60 de ani de căsătorie, în 2007, prințul Philip a dus-o pe regină la vila din Malta.

În Marea Britanie, cuplul și-a stabilit reședința la Casa Clarence, acolo unde s-au născut primii lor doi copii: Prințul Charles în 1948 și Prințesa Ana în 1950. 10 ani mai târziu, s-a născut prințul Andrew, iar în 1964 a venit pe lume prințul Edward.

Prințul Philip și regina Elisabeta, cea mai lungă poveste de dragoste din istoria monarhiei britaniceAnul 1951 (foto Hepta)

Nașterea celor patru copii și aderarea Elisabetei la tron ​​în 1952 au adus în cuplul regal discuția despre ce nume de familie ar trebuie să aibă. Familia regală deținuse numele de familie Saxe-Coberg și Gotha până în 1917, când regele George al V-lea a decretat că numele de familie să fie un nume care să sune mai puțin germanic. Când Elisabeta a devenit regină – la puțin peste trei ani de la nașterea lui Charles – numele Casei Regale a rămas același.

Nu se știe dacă acest lucru a provocat o dispută între regină și prințul Philip, dar, conform unei biografii despre Elizabeta scrisă de Sally Bedell Smith, prințul s-a plâns despre această situație, spunând: „Nu sunt altceva decât o amibă. Sunt singurul bărbat din țară care nu are voie să-și dea numele propriilor copii”.

În 1952, în timp ce Elisabeta și Philip se aflau în vacanță în Kenya, Regele George al VI-lea a murit. Pe atunci, Elisabeta avea 25 de ani.

După ce a urcat pe tron, încoronarea Elisabeta a II-a a avut loc la 2 iunie 1953. Prințul Philip a fost primul care a jurat credință noii regine. De altfel, după încoronare, el a renunțat la cariera în Marina Regală.

Prințul Philip și regina Elisabeta, cea mai lungă poveste de dragoste din istoria monarhiei britaniceSărutul dat de Prințul Philip reginei Elisabeta, la finalul ceremoniei de încoronare (foto Hepta)

În 1960, regina Elisabeta a II-a a făcut cunoscut faptul că urmașii ei vor purta numele de Mountbatten-Windsor, care este numele anglican al numelui german „Battenberg”. 

Ani mai târziu, când a fost întrebat de biograful Gyles Brandreth cum crede că este perceput de public, având în vedere rolul său de a o sprijini pe regină, Philip a răspuns: „Nu știu. Un soț refugiat, presupun ”.

Într-adevăr, prințul a însoțit-o pe regină în multe din angajamentele ei regale, iar când și-a anunțat retragerea din funcții în 2017, el reușise să participe la 22.219 de evenimente de unul singur, ca reprezentant al coroanei.

Prințul Philip și regina Elisabeta, cea mai lungă poveste de dragoste din istoria monarhiei britaniceFoto Profimedia

Fiind cel mai longeviv monarh britanic din istorie, regina Elisabeta a sărbătorit o serie de jubilee – argint (1977), auriu (2002), diamant (2012) și, cel mai recent, safir (2017).

Într-un discurs adresat Camerelor Parlamentului din 20 martie 2012, pentru a marca jubileul ei de diamant, ea a menționat că prințul Philip „a fost o forță și un ghid constant” pentru ea de-a lungul domniei sale.

QUEENS GOLDEN JUBILEEIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă