Prinţul Harry, omagiu adus prințului Philip: "Pentru mine, el a fost bunicul meu - un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final"

1 lună in urmă 22

Prinţul Harry i-a adus un omagiu bunicului său pe linie paternă, prinţul Philip, decedat vineri la vârsta de 99 de ani, despre care a spus că a fost „un om al datoriei, de onoare şi cu un pronunţat simţ al umorului”, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Într-un comunicat, ducele de Sussex, care, potrivit presei a ajuns în Marea Britanie venind din California - pentru prima dată după ce s-a retras din rândul membrilor activi ai familiei regale -, pentru a asista la funeraliile programate sâmbătă, a salutat în persoana bunicului său „o stâncă a Majestăţii Sale regina Elisabeta a II-a, de un devotament inegalabil”.

„Va fi ţinut minte drept cel mai longeviv consort al unui monarh, ca un militar decorat, ca un prinţ şi ca un duce”, a adăugat prinţul Harry.

„Dar pentru mine, la fel ca pentru oricine care a pierdut pe cineva drag sau un bunic de-a lungul acestui an dureros, el a fost bunicul meu: un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final”, a mai spus el.

„Deşi aş putea să continui multă vreme în acest stil, ştiu că dacă el ar mai fi aici, ne-ar spune, ţinând o bere în mână: "Haideţi, terminaţi odată cu asta!"”.

„Ne va lipsi teribil de mult şi va fi ţinut minte pentru totdeauna de naţiunea noastră şi de lumea întreagă. Meghan, Archie şi eu (precum şi viitoarea lui strănepoată) vom avea mereu un loc special pentru el în inimile noastre”, a adăugat prinţul Harry.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă