Primul fotbalist care pleacă de la FCSB după umilința cu Șahtior Karagandy

2 luni in urmă 17

  • Liga 1: Gaz Metan - FC Argeș, vineri, 19:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: Farul - Rapid, vineri, 21:30, Digi Sport 1

După înfrângere, Gigi Becali a decis să ia măsuri și să renunțe la mai mulți jucători, considerând că actualul lot este prea numeros pentru o echipă angrenată doar în competițiile interne.

Cristi Dumitru pleacă de la FCSB după eliminarea din Conference League

Primul fotbalist care va pleca de la echipă după eliminarea din Conference League este Cristi Dumitru, atacantul de 19 ani care a jucat în acest start de sezon în ”dubla” cu Șahtior Karagandy și cu Universitatea Craiova.

Tânărul atacant, care poate juca atât în centrul liniei ofensive, cât și în benzi, unde se simte cel mai bine, va merge sub formă de împrumut la FC Argeș.

Mutarea reprezintă, de fapt, o revenire pentru Cristi Dumitru la Pitești, acolo unde a jucat, tot sub formă de împrumut de la FCSB, și în a doua parte a stagiunii trecute, când a bifat 24 de apariții, trei goluri și o pasă decisivă.

Cristi Dumitru a confirmat, indirect, printr-o postare pe Instagram că va merge la Pitești. Atacantul a publicat o fotografie în care apare în tricoul viola, alături de mesajul ”mă întorc”.

Cristi Dumitru avea șanse mici să prindă constant echipa la FCSB, unde vor ajunge în următoarele zile Andrei Burlacu și Ivan Mamut, aduși de la Craiova, astfel că un nou împrumut la FC Argeș reprezintă o mutare care îi poate asigura continuarea progresului profesional.

FCSB vrea să le rezilieze contractele lui Stipe Vucur și Zdenek Ondrasek

După despărțirea temporară de Cristi Dumitru, FCSB vrea să rezolve situațiile lui Stipe Vucur și Zdenek Ondrasek, aduși în această vară la echipă, dar care n-au avut, însă, evoluțiile așteptate de patron.

Gigi Becali a anunțat că va încerca să ajungă la un acord cu cei doi fotbaliști pentru rezilierea contractelor. În caz contract, Stipe Vucur și Zdenek Ondrasek vor juca la echipa a doua.

De asemenea, Gigi Becali vrea să renunțe și la portarul Andrei Vlad, care a gafat cu Șahtior Karagandy, pe care l-a propus la Universitatea Craiova, unde ajunge și Ionuț Vînă, la ”schimb” cu Andrei Burlacu și Ivan Mamut.

Etichete: plecari fcsb , cristi dumitru
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă