Primul anunț al lui Gică Hagi, după lovitura anului: fuziunea cu Farul! Ce obiectiv măreț a impus

1 lună in urmă 18

  • Media: Liga Digisport, luni, 17:30, Digi Sport 1

  • Media: Fotbal Club, luni, 20:45, Digi Sport 1

Gică Hagi va fi principalul finanțator al echipei, alături de Ciprian Marica și Zoli Iașko. Gică Popescu va fi în continuarea preşedintele clubului din Liga 1, iar Tibi Curt va fi vicepreşedinte în noua organigramă.

"Mulțumesc celor care au contribuit la acest proiect, să rămână un singur brand, o singură echipa, o singură iubire. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut Farul, care m-au crescut. Farul m-a format, trebuie să ducem înainte acest club. Vin greutăți foarte multe, acum reprezentăm un oraș, toată Dobrogea.

Trebuie să-i facem mândri pe toți. Eu am o singură strategie, să devin cel mai bun. Trebuie să facem o echipa mare, care să joace un fotbal foarte bun. Nu e ușor, știm că e responsabilitate, dar putem toți să ajungem cei mai buni", a spus Gică Hagi.

Echipa din Liga 1 se va numi Farul Constanţa, iar cu gruparea din Liga 2-a, Marica va decide ce se va întâmpla

"Va exista un singur nume, un singur brand, Farul Constanța. Echipa care reprezintă fotbalul dobrogean în Liga 1 va fi Farul. Centrul de Copii și Juniori şi echipele de juniori se vor numi Farul.

Separat va fi entitatea pe care cu toții o iubim, anume Academia Gheorghe Hagi, și se va ocupa de copiii între 8 și 13 ani. Toți copiii din Academia Gheorghe Hagi sunt pepiniera clubului Farul Constanța.

Sunt convins că acest proiect va trece la o altă dimensiune, prezența suporterilor, prezența autorităților, prezența legendelor alături de noi, sunt convins că vom face noi performanțe pentru fotbalul dobrogean", a declarat Gică Popescu, vechiul şi noul preşedinte al clubului Farul.

Cu echipa din liga secundă, pe care Ianis Zicu a pregătit-o sezonul trecut, va decide ce se a întâmpla Marica. Cel mai probabil o va retrage, caz în care Comuna Recea nu va mai retrograda.

N-ar fi exclus ca anunţata fuziune dintre Farul şi Viitorul să fi fost cunoscută de echipa care a pierdut barajul cu Slobozia, aflată pe punctul să anunţe fuziunea cu Baia Mare. Viitoarea grupare se va numi Club Sportiv Maramureş.

Etichete: gica hagi , ciprian marica , gica popescu , fuziunea viitorul-farul , gica hagi farul
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă