Primele brăţari electronice pentru infractori ar putea ajunge în România în a doua jumătate a lui 2022. Lucian Bode: Estimăm că în luna octombrie”

1 săptămână in urmă 39

Guvernul a aprobat fondurile pentru „Operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)”.

„A fost aprobată HG pentru aprobarea notei de fundamentare pentru proiectul de investiţii „Operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)”. Este un proiect care se finanţează din fonduri puoblice şi care depăşeşte 40 de milioane de lei”, a anunţat ministrul de Interne Lucian Bode.

„Anul trecut a fost promulgată 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, lege pentru a cărei aplicare este obligatorie parcurgerea mai multor etape.
Potrivit acestei legi, Poliţiei Române îi revine o parte însemnată din atribuţii, numărându-se printre cei trei actori responsabili cu dezvoltarea şi administrarea acestui sistem informatic de monitorizare, alături de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi de STS”, a mai spus ministrul de Interne.

Lucian Bode a precizat că implementarea mecanismului de monitorizare electronică presupune pe lângă existenţa cadrului normativ, crearea unei infrastructruri constând în sisteme informatice, aplicaţii şi echipamente de comunicaţii.

„Sistemul de monitorizare va permite asigurarea protecţie victimelor violenţei domestice şi tragerea la răspundere a agresorilor”, a mai spus Lucian Bode.

Promovarea acestui act normativ subsecvent constituie baza pentru demararea procedurilor de achiziţie în vederea dotării corespunzătoare a Poliţiei Române cu echipamente şi infrastructură hardware şi software, precum şi cu dispozitive electronice de supraveghere. Valoarea aprobată din HG este de 241 de milioane de lei, TVA inclus, a mai spus Lucian Bode.

Pentru început, proiectul pilot se va întinde pe o perioadă de patru ani şi va cuprinde într-o primă etapă verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse pentru ordinele de protecţie provizorii, respectiv ordinele europene de protecţie. Proiectul va fi implementat în Bucureşti şi alte trei judeţe, dintre care unul aflat la distanţă, aproape de graniţa României, a mai explicat ministrul.

MInistrul de Interne, Lucian Bode, a precizat că primele brăţari electronice ar putea ajunge în România în a doua parte a anului 2022. „Estimăm luna octombrie”, a completat Lucian Bode.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă