Primarul din Istanbul, anchetat, după că a stat cu mâinile la spate la mormântul unui sultan

1 săptămână in urmă 18

Autoritățile turce au deschis o anchetă pe numele primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, pe care îl acuză că a fost „lipsit de respect” atunci când a stat cu mâinile la spate în timpul unei vizite la mausoleul sultanului Mehmet al II-lea, informează marţi AFP, citată de Agerpres.

Imamoglu, unul dintre principalii opozanți ai președintelui Recep Tayyip Erdogan, a vizitat anul trecut mormântul sultanului, iar la acel moment a fost surprins cu mâinile la spate.

Atitudinea sa a fost considerată de autorități jignitoare la adresa memoriei lui Mehmet al II-lea, sultan care a cucerit Istanbulul în 1453.

În acest sens, Ministerul de Interne turc a anunţat marţi că a fost declanşată o anchetă împotriva lui Ekrem Imamoglu, din cauza acuzațiilor de ”lipsa de respect” în timpul vizite întreprinse, fără a face alte precizări.

Mai mult, ancheta mai vizează şi vizitele lui Imamoglu la primari ai Partidului Democrat al Popoarelor (HDP, prokurd). Potrivit acuzațiilor, el ar fi făcut în timpul acestora afirmaţii ce „făceau elogiul unor criminali”.

Puterea turcă acuză HDP că este „vitrina politică” a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), grup calificat drept „terorist” de Ankara şi aliaţii săi occidentali. De cealaltă parte, HDP respinge acuzațiile şi se declară victima represaliilor din cauza opoziţiei sale faţă de preşedintele turc.

Imamoglu este membru al Partidului Republican al Poporului din Turcia (CHP, social-democrat și este considerat unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai preşedintelui Erdogan.

Descris adesea de către observatori drept un potenţial rival al lui Erdogan în alegerile prezidenţiale din 2023, Imamoglu a câștigat alegerile municipale din 2019, punând capăt celor 25 de ani de conducere islamo-conservatoare în fruntea Istanbulului.

Foto: Epa

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă