Primăria Sectorului 5, obligată să prezinte bugetul defalcat pentru 2019

4 luni in urmă 12


Primăria Sectorului 5 a fost obligată în instanţă să prezinte defalcat bugetul pe anul 2019, după ce PLUS a dat în judecată instituţia publică. Decizia este definitivă, informează Hotnews.


Vlad Voiculescu arată că PLUS a câştigat definitiv în instanţă procesul prin care cerea primarului Sectorului 5, Daniel Florea, să prezinte defalcat bugetul pe anul 2019. "Curtea de Apel Bucureşti constată în mod definitv ilegalităţile comise de PSD şi Daniel Florea în Primăria Sectorului 5", a scris pe Facebook Vlad Voiculescu.


Liderul PLUS a postat și capturi ale soluțiilor pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București.



Potrivit deciziei Tribunalului București, unitatea administrativ-teritorială este obligată, prin primar, să comunice reclamantului informaţiile publice privind bugetul administrației cu toate cele 80 de anexe şi rectificări bugetare adoptate până la data de 14.08.2019. Curtea de Apel București a menținut decizia primei instanțe și a respins recursul primăriei, decizia fiind definitivă.


"În instanță, atât în primul ciclu procesual (Tribunalul București), cât și în recurs (Curtea de Apel București), Primăria a fost reprezentată de avocați care au fost plătiți din bani publici. Realizați absurdul situației? Cetățenii își doresc să afle cum le sunt cheltuiți banii, iar Primăria angajează avocați din banii cetățenilor pentru a se opune furnizării acestor informații", a scris avocatul Alexandru Dimitriu pe Facebook.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă