​Primăria Sectorului 2 va publica pe site toate datele privind reabilitarea termică din Sector, investiții de 2,7 miliarde lei

1 lună in urmă 31

Primăria Sectorului 2 va posta pe site toate datele referitor la reabilitarea termică a blocurilor din Sector, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul Local. Astfel, persoanele interesate vor putea afla adresa blocului, în ce program se reabilitează, fiecare parte cât plătește, valoarea contractului de execuție, constructorul, proiectantul, contractele subsecvente, când au început lucrările, în ce stadiu sunt, când se termină, dacă contractul a fost reziliat. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat în timpul ședinței de Consiliu Local că a dat o dispoziției în acest sens, iar o parte din aceste date se află deja pe site.

Proiectul este inițiat de grupul consilierilor USR prin Gabriel Waspusch.

”Organizat în patru pachete (programe), cuprinzând un total de 1730 obiective de investiţie, Programul Local Multianual de Creştere a Performanţei Energetice a Blocurilor de Locuinţe din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti este principala investiţie realizată de autorităţile locale în ultimele 3 mandate, făcând obiectul unor alocări bugetare deosebit de importante. Între 2014 şi 2019 din bugetul local şi bugetul credite lor externe au fost alocaţi pentru efectuarea investiţiilor în obiectivele cuprinse în Programul Local Multianual de Creştere a Performanţei Energetice a Blocurilor de Locuinţe din Sectoru l 2 al Municipiului Bucureşti 2,77 miliarde lei , fiind cheltuite efectiv pentru realizarea investiţii lor aproximativ 744 milioane lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Instituția a publicat din când în când date pe site, în ultimii ani, însă niciodată în mod consistent și date atât de complexe.

”De la jumătatea anului 2013 până în iunie 20 17, autoritatea executivă a Sectorului 2 publica cu o frecvenţă variabilă, mergând de la zile până la câteva luni între 2 actualizări succesive, un raport sintetic, însă datele conţinute în acesta nu erau sincronizate cu realitatea din teren, un exemplu relevant fiind intervalul de timp ianuarie 2014 - 4 iunie 2015. Începând cu februarie 2021, autoritatea executivă a Sectorului 2 a reînceput publicarea de rapoarte referitoare la reabilitările termice, dar acesea acoperă doar o parte din obiectivele de investiţii (730 de blocuri, la ultima raportare), iar formatul rapoartelor poate fi îmbunătăţit sub aspectul clarităţii , unităţii de abordare şi acoperirii. Rapoartele actuale au forma unor lis te de obiective individuale, cu format diferit de la o listă la alta, lipsind raportarea sintetică, și acoperă doar o parte din cele 1730 de blocuri din programele P1 -P4”, se mai arată în nota de fundamentare.

Proiectul a fost votat de toți consilierii prezenți.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă