Primăria din Sfântu Gheorghe acordă sprijin financiar pentru românii care vor să învețe maghiară, dar și ungurilor care vor să învețe limba română

2 luni in urmă 1

O mie de tineri români și maghiari care vor participa la cursuri de competențe lingvistice, pentru a învăța sau a se perfecționa în limba celeilalte comunități, vor primi fiecare câte 1.000 de lei din partea Primăriei Sfântu Gheorghe, a anunțat edilul Antal Árpád într-o conferință de presă, potrivit publicației știriletransilvaniei.ro.

Árpád a mai precizat că bugetul pe 2021 va include suma de un milion de lei, din care vor putea fi acordate o mie de „burse” cursanților care vor dovedi că au avansat cel puțin o treaptă în limba celeilalte comunități.

Cursurile vor fi organizate de extensia din Sfântu Gheorghe a Universității Babeș-Bolyai și sunt adresate atât elevilor, cât și persoanelor care revin în municipiu după finalizarea studiilor în alte orașe sau țări.

„Am promis în campania electorală că în acest mandat voi iniţia programe pentru maghiari ca să înveţe limba română şi pentru români ca să înveţe limba maghiară. Sunt foarte entuziasmat că pot să rezolv această problemă în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai. Anul acesta, în bugetul municipiului Sfântu Gheorghe, vom aloca o sumă de 1 milion de lei din care vom sprijini o mie de persoane cu câte 1.000 de lei. Ne dorim ca aceste persoane să își crească nivelul de cunoaștere al limbii celeilalte comunităţi cu un nivel, deci cei care sunt la bază să avanseze cu un nivel, iar cei care sunt la nivel mediu să ajungă la nivel avansat. Cred că este foarte important acest lucru, și aici vor putea să obțină fonduri și elevii, dar și cei care se întorc în municipiu după ce termină studiile universitare în alte orașe, sau poate în străinătate, și pot învăța limba română, respectiv limba maghiară”, a spus primarul Antal Árpád.

Citește articolul integral pe știriletransilvaniei.ro

Foto: Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe / Sursa: Facebook

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă