Primăria Constanța vrea să recupereze în instanță peste 20 de milioane de euro, paguba din retrocedările făcute de administrația Mazăre

1 lună in urmă 16

Primăria Constanţa a anunţat că a intentat procese în instanţă pentru recuperarea prejudiciului creat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și cere peste 20 de milioane de euro. În acest dosar, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare, alături de mai mulţi foşti angajaţi ai Primăriei Constanţa şi oameni de afaceri.

Primăria Constanţa a transmis marţi, printr-un comunicat de presă citat de News.ro, că a intentat acţiune civilă pentru recuperarea prejudiciului creat în dosarul retrocedărilor ilegale.

Astfel, au fost depuse la Tribunalul Constanţa 6 cereri de chemare în judecată prin care se solicită instanţei obligarea celor condamnați în acest dosar la plata sumei de 11.733.999 dolari şi 11.011.021,40 euro reprezentând o parte a prejudiciului cauzat patrimoniului Constanţei. Primăria mai cere constatarea nulităţii absolute a mai multor contracte de vânzare-cumpărare, precum şi rectificarea mai multor cărţi funciare în sensul radierii pârâţilor din cărţile funciare şi întabularea dreptului de proprietate al municipiului Constanţa.

Primarul Vergil Chiţac spune că fosta administraţie a refuzat să facă acest pas “pentru a-şi proteja capii şi acoliţii”.

“Am depus acţiuni în instanţă pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat oraşul bucată cu bucată. Am făcut acest pas pe care defuncta administraţie a refuzat să-l facă pentru a-şi proteja capii şi acoliţii. Am încredere că justiţia ne va da şi de această dată dreptate şi vom recupera prejudiciul cauzat”, a explicat primarul municipiului.

Primăria Constanţa menţionează că în cele şase dosare iniţiate sunt vizate mai multe persoane, printre care fostul primar Radu Mazăre, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicușor Constantinescu, foşti angajaţi ai Primăriei sau oameni de afaceri precum Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Cristian Talpău, Ciocăneanu Constantin, Barbu Paraschiva, Georgică Giurgiucanu, Dragoş Săvulescu, Cristian Borcea, APV Media Turism SA sau Nisipuri SRL.

În dosarul retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat prin subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare. Totodată, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate în cadrul acestui dosar, în sensul revenirii unor terenuri (unele libere de sarcini, iar altele cu sarcini, inclusiv construcţii, cu unul sau mai mulţi proprietari) în domeniul public ori privat al municipiului Constanţa.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă