Primar trimis în judecată într-un dosar de fraudă cu fonduri UE. Prejudiciu de 22 de milioane de lei

2 săptămâni in urmă 13


Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecatcă pe Marian Pîtea, primarul comunei brașovene Jibert, sub acuzația că ar fi ajutat o Asociație de fermieri să obțină bani europen, pentru suprafețe de teren, pe care nu le deținea, în realitate, potrivit G4Media. Prejudiciul se ridică la 22,5 de milioane de lei.


Potrivit anchetei DNA, reprezentantul Asociației Crescătorilor de Taurine Jibert era Adriana Ana Șerban, consilier juridic în cadrul primăriei. Aceasta a fost, de asemenea, trimisă în judecată, în stare de libertate.


Fosta angajată a primăriei este acuzată de „folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.”


Documentele au fost depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în perioada 2007-2014, iar în acestea, erau „consemnate date necorespunzătoare adevărului pentru a obţine, în mod injust, sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate”.


În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi Asociaţia crescătorilor de taurine Jibert,


„Şerban ar fi beneficiat de sprijinul primarului Marian Pîtea, care, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu Asociaţia un contract prin care i-a dat în administrare întreaga suprafaţă de păşune deţinută de comuna Jibert”, precizează DNA.


Procurorii spun, însă, că documentul respectiv nu-i conferea, inculpatei, dreptul de folosință al terenului, „fiind încheiat în mod formal, pentru a crea aparenţa că Asociaţia ar avea un astfel de drept asupra păşunii comunale.”


„În realitate, păşunea a fost utilizată de toţi locuitorii comunei, nu doar de membrii formei asociative. Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 22.594.739 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză”, mai transmite Direcția Națională Anticorupție.


Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Braşov.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă