Prima reacţie a preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, după ce Super Liga s-a destrămat

3 săptămâni in urmă 11

  • Liga 1: FC Botoșani - Universitatea Craiova, miercuri, 19:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: Sepsi Sfântu Gheorghe - CFR Cluj, miercuri, 21:30, Digi Sport 1

Ce spune Aleksander Ceferin, după ce Super Liga a fost suspendată

"Important este acum să mergem înainte, să reconstruim unitatea de care s-a bucurat anterior acest sport şi să mergem înainte împreună", a precizat Ceferin, într-un comunicat.

Conducătorul forului fotbalist european, care le-a întins mâna fondatorilor Super Ligii, marţi, cu ocazia Congresului UEFA, îndemnându-i "să se răzgândească", a repetat că este "admirabil să recunoşti o greşeală, iar aceste cluburi au făcut o mare greşeală".

"Dar ele s-au întors acum şi ştiu că au multe de oferit, nu doar competiţiilor noastre, ci întregului fotbal european", a adăugat preşedintele UEFA.

Cum s-au retras cluburile din Super Ligă

Primul dintre cluburile care au abandonat proiectul a fost Manchester City, actualul lider din Premier League, urmat apoi de FC Liverpool, Manchester United, Tottenham Hotspur şi Arsenal Londra. Ultima grupare engleză care a renunţat la Super Ligă a fost Chelsea Londra.

Dintre cluburile engleze care s-au retras din Super Ligă, Manchester City şi Chelsea sunt calificate în semifinalele actualei ediţii a Ligii Campionilor şi au fost ameninţate că vor fi excluse din competiţie, ratând astfel ocazia de a cuceri trofeul.

Celelalte şase cluburi disidente, conduse de Real Madrid - o altă semifinalistă a Champions League -, au anunţat că vor analiza în continuare "paşii corespunzători pentru a remodela proiectul".

Alături de Real Madrid au mai rămas pentru moment fidele Super Ligii alte două echipe spaniole, FC Barcelona şi Atletico Madrid, precum şi două cluburi italiene, Juventus Torino şi AC Milan. după ce şi Inter Milano s-a retras.

Etichete: uefa , super liga , aleksander ceferin
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă